O californiancă în vârstă de 60 de ani trăieşte un adevărat coşmar în urma unei intervenţii chirurgicale estetice, scrie jurnalul.ro.
Acesteia au început să îi crească oase în ochi, la numai 3 luni de la o operaţie de lifting facial cu celule stem.
Femeia, care a dorit să rămână anonimă, a plătit 20.000 de dolari unei clinici din Berverly Hills pentru operaţia de înfrumuseţare. Însă după 3 luni, a simţit nişte dureri crunte şi ceva ciudat în ochiul drept, cât şi un sunet.
Femeia a mers la un alt medic estetician, căruia i-a explicaz simptomele. Acesta a crezut iniţial că totul este doar în minte femeii, dar în timpul operaţiei pe care ea a insistat să o facă, a descoperit fragmente mici de os în pleoapă şi în ţesutul din jurul ochiului.
De aici vine şi explicaţia sunetului pe care îl auzea femeia, şi anume în momentul în care 2 oase se loveau între ele.
Se pare că oasele sunt urmări ale injecţiilor cu celule stem, care nu sunt aprobate ca procedură estetică în Statele Unite.
O californiancă în vârstă de 60 de ani trăieşte un adevărat coşmar în urma unei intervenţii chirurgicale estetice, scrie jurnalul.ro.
Acesteia au început să îi crească oase în ochi, la numai 3 luni de la o operaţie de lifting facial cu celule stem.
Femeia, care a dorit să rămână anonimă, a plătit 20.000 de dolari unei clinici din Berverly Hills pentru operaţia de înfrumuseţare. Însă după 3 luni, a simţit nişte dureri crunte şi ceva ciudat în ochiul drept, cât şi un sunet.
Femeia a mers la un alt medic estetician, căruia i-a explicaz simptomele. Acesta a crezut iniţial că totul este doar în minte femeii, dar în timpul operaţiei pe care ea a insistat să o facă, a descoperit fragmente mici de os în pleoapă şi în ţesutul din jurul ochiului.
De aici vine şi explicaţia sunetului pe car