Portretul anului 2012 nu este chiar din categoria celor care merită puse în ramă şi păstrate pentru posteritate. El ar fi putut, poate, să fie anul ieşirii din criză, dar din păcate, pe plan economic cel puţin, rămîne un an de tranziţie. O retrospectivă de Matei Vişniec.

Pentru Franţa, el este anul în care o bună parte dintre cetăţenii Hexagonului au răsuflat uşuraţi întrucît au scăpat de “stilul Sarkozy”. Alegerea socialistului François Hollande la Palatul Elysée a adus la un moment dat şi un parfum de utopie în Franţa, ba chiar şi în Europa. Social-democraţia europeană s-a simţit întărită, a crezut că îşi va putea face reauzit glasul în marea dezbatere publică. Iluzia a fost însă de scurtă durată iar François Hollande s-a văzut repede confruntat cu o enormă scădere a cotei sale de popularitate în sondaje.

Europa, şi-a încheiat anul primind un binemeritat Premiu Nobel pentru Pace, dar care nu maschează eşecurile europenilor pe alte planuri. Anul 2012 lasă în urma sa imaginile teribile ale crizei prin care trece Uniunea Europeană: manifestaţii de masă, greve generale, mişcarea “indignaţilor”, disensiuni între ţările nordice şi cele din sud, disensiuni între Franţa şi Germania, o situaţie de divorţ potenţial între Marea Britanie şi restul Europei, revenirea lui Berlusconi peisajul politic italian... Acesta a fost şi anul în care cifrele privind sărăcia şi şomajul au crescut în Europa, ca să nu mai vorbim de vîntul euroscepticismului care bate de la est la vest...

România a fost deseori prezentă, în 2012, în atenţia Uniunii Europene şi a Bruxelles-ului, dar nu din motive de natură să onoreze Bucureştiul. Uniunea Europeană a privit cu nelinişte la duelul violent dintre Victor Ponta şi Traian Băsescu, iar rezultatul alegerilor din decembrie i-au confirmat Uniunii Europene că trebuie să păstreze un ochi scrutător pe România. Problema romilor de or