În ajunul Crăciunului au ajuns în Baia Mare primele 20 de autobuze noi și moderne care vor circula pe transportul public în comun începând din luna ianuarie a anului viitor.
Potrivit declaraţiilor făcute de către primarul Băii Mari, Cătălin Cherecheş, în 2013 vor mai fi aduse alte 10 autobuze și 8 troleibuze noi, cele vechi urmând să fie scoase din circulație. Singurele autobuze din vechiul parc auto, care vor rămâne în circuitul urban pe lângă cele noi, sunt marca Mercedes, acestea îndeplinind în continuare condițiile pentru un transport public decent și sigur pentru cetățeni.
Noile autobuze sunt marca Solaris Urbino, asemenea mijloace fiind deja în circulație în mai multe capitale europene, din țări ca Elveţia, Franţa, Germania, Finlanda, Ungaria sau Polonia.
Noile mijloace de transport vor fi dotate cu camere de supraveghere video
Pentru a înlătura problemele existente la capitolul siguranță și ordine pe mijloacele de transport în comun, fiecare mijloc de transport va fi dotat cu două camere de supraveghere video, dar și monitoare pe care vor rula informații utile și de interes pentru cei care le folosesc.
Noile autobuze sunt dotate cu sistem de încălzire, dar și cu aer condiționat
Noile mijloace de transport în comun care au ajuns de câteva zile în Baia Mare sunt unele dintre cele mai moderne, consumă puțin și sunt prietenoase cu mediul. Au podeaua coborâtă pe toată lungimea vehiculelor, cu acționare electronică de putere și cu toate condițiile necesare pentru un transport public european.
Sunt dotate cu sistem de încălzire, astfel încât și pe perioada iernii călătoria va fi plăcută, dar și cu aer condiționat, astfel încât în perioada caniculară de vară, nu ne vom mai sufoca pe mijloacele de transport în comun. Caroseria noilor autovehicule este din inox, exterior cu panouri cu leduri și interior cu ecran TFT. Noile autobuze v