Un tânăr din judeţul Braşov a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, după ce în luna iunie a provocat un accident de circulaţie mortal. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, pe 30 iunie, Marius Daniel Tudorancea, de 28 de ani, în timp ce conducea o autoutilitară VW Transporter, pe DN 23 A, în localitatea Lămoteşti, comuna Milcovul, remorca autoutilitarei s-a desprins şi s-a dus pe contrasens, unde a lovit un bărbat, care se deplasa pe marginea drumului. Ulterior, remorca s-a oprit într-o maşină parcată în faţa unei curţi. La audieri, şoferul a spus că a văzut în oglindă când remorca s-a desprins de autoutilitară, dar nu a putut face nimic pentru a evita tragedia.
Şi un tânăr din localitatea Bizigheşti, comuna Garoafa, a fost trimis în judecată, tot în urma unui accident. El va fi judecat pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului. Pe 18 iunie, Mihăiţă Sofica a produs un accident, iar vicitma sa a avut nevoie de 25-30 zile de îngrijiri medicale. În momentul accidentului, el se deplasa cu o căruţă, iar victima cu o bicicletă. Biciclistul a fost acroşat de atelajul hipo şi a căzut pe pământ, suferind mai multe leziuni. Căruţaşul a oprit, s-a uitat la victimă şi chiar dacă a văzut că aceasta avea sânge pe faţă s-a urcat în atelaj şi şi-a continuat deplasarea către o stână din Mândreşti.
Un tânăr din judeţul Braşov a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, după ce în luna iunie a provocat un accident de circulaţie mortal. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, pe 30 iunie, Marius Daniel Tudorancea, de 28 de ani, în timp ce conducea o autoutilitară VW Transporter, pe DN 23 A, în localitatea Lămoteşti, comuna Milcovul, remorca autoutilitarei s-a desprins şi s-a dus pe contrasens, unde a lovit un bărbat, care se de