Nu-mi place să merg la cinematograf. Din multe motive. N-am probleme cu banii pentru că, pe ultimul rinichi, mi-am permis să văd cele mai importante șapte filme ale anului, dar din păcate, la toate filmele am nimerit în sală cu o gașcă veselă care s-a străduit, din răsputeri, să-mi strice distracția. Că-ți povestesc filmul, că-l comentează ori că traduc glumele precum Margareta Nistor, sunt acolo, sunt pe banii tăi, sunt în plus.

Nu știu câți directori de cinematografe sunt interesați de confortul tuturor spectatorilor, dar, în numele celor care știu la ce filme se duc, și-și asumă dezamăgirile în liniște, vă rog, dați banii înapoi guralivilor în primele 15 minute de film. Altfel îi forțați să plece acasă și restul să-i suporte doar un sfert de ceas. Pentru o lume mai bună. Știu, veți spune că-s copii în Africa ce n-au cinematografe din care să-și dorească să dea afară pe cineva…

„Viața lui Pi” este un film problematic. A atras două categorii de oameni în cinematografe: pe cei care au auzit că-i o poveste impresionantă în spate și pe cei veniți pentru că au văzut un trailer cu un tigru, pești zburători și efecte 3D. Cei din urmă ruinează filmul pentru restul și atunci îți pare rău că te-ai apucat de șaorma și nu de Naposim și Kreatină. „Viața lui Pi” este un film extraordinar din toate punctele de vedere. Bine scris, bine jucat. Un film despre viață, evoluție, idei, păreri și spiritualitate. Le are pe toate, inclusiv efecte speciale și cadre spectaculoase, de care preferam să mă lipsesc pentru că astea au atras toți curocefalii în cinematograf.

N-am să mă zbat prea mult să vă conving că „Viața lui Pi” merită toți banii, cu toate că vă puteți lipsi de experiența 3D pentru a-l vedea la un preț mai mic. Povestea contează. Încerc doar să vă previn: aparențele sunt foarte importante pentru majoritatea oamenilor. Când nu se uită la Un show păcătos, unii