Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-a amnistiat jaful?!

Publicat in Jurnalul, miercuri 26 decembrie 2012 ·

Zăpada a aşternut o pace mirifică peste ţară şi peste şi peste păcatele din ea. Albul a acoperit negrul adunat peste an şi peste ani, până şi griul  e din ce în ce mai estompat. Politicienii, parcă osteniţi de confruntări şi păruieli, de bălăcăreli şi ameninţări, au făcut, cel puţin cei din noua putere, ciocul mic, zicând, mai ales după "armistiţiul de la Cotroceni", încheiat în miez de noapte de Băsescu şi Ponta, că a venit vremea liniştei şi a normalităţii. De pe la Predeal, ieşind de după porţi de cetate călare pe snowmobil, să ia aer, Băsescu, ipocrit, transmite naţiei că nu mai are nici o grijă, că e doar un "bătrân preşedinte", care jinduieşte la tihnă şi, cum declara cu un alt prilej, la plimbatul unui nepoţel. Nu cred o iotă din acest pastel.

Sub zăpadă se ascund multe prea multe porcării, care, vor sau nu vor semnatarii penibilului document de la Cotroceni, vor continua să iasă la iveală. Fie spus, securea războiului a fost îngropată mai mult de uselişti, nu şi de pedelişti, care cotinuă să împroaşte venin sâsâind ca vipera pe la microfoane. Îmi menţin părerea că Victor Ponta, chiar dacă va fi avut intenţia de a detensiona atmosfera din ţară şi a-şi obţine mandatul fără obstrucţii băsiste, a greşit acceptând - ca şi astă vară, când cu poruncile lui Barroso - un şir de reguli fixate de Băsescu şi prin care acesta îşi securizează ultimii doi ani în Cotroceniul înconjurat chiar în aceste zile cu sârmă ghimpată, ba îşi învăluie şi camarila cu un văl proteguitor.

M-a frapat o nuanţă din discursul lui Ponta, atunci când îşi prezenta programul. Vorbind despre starea de prăbuşire economică în care a preluat administrarea ţării, a scăpat sintagma "cei pe care îi consideram vinovaţi de....".Pardon? Cum adică îi consideram"? Nu-i mai "considerăm"?! Au şi fost spălaţi, parfumaţi şi coafaţi? Au  fost cumva amnistiate prin lege jafurile de zeci şi su

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Undă verde pentru România în Schengen, dar problemele pentru camionagii nu s-au terminat

HotNews acum 4 ore
La 17 ani după ce România şi Bulgaria au aderat la blocul comunitar, cele două țări au primit undă verde pentru a deveni membre ale zonei Schengen, spațiul de liberă circulație al Uniunii Europene, scrie joi BBC News. Postul britanic notează că, pen

A murit Nicu Sârghea, toboşarul trupei VUNK

Mediafax acum o ora
Nicu Sârghea, toboşarul trupei VUNK, a murit, joi, la vârsta de 48 de ani. Nicu Sârghea a fost găsit decedat în locuinţă, cel mai probabil în urma unui accident vascular.

Chalrambous, imediat după remiza lui FCSB cu Hoffenheim: „Băieții au făcut ceva la care nu ne-am fi așteptat”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
. Elias Charalambous, antrenorul roș-albaștrilor, a analizat remiza din etapa a șasea a grupei unice de Europa League.

SURSE Eugen Sechila, ridicat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Ziua Constanta acum 5 ore
Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. Sursele citate au arătat că măsura a fost luată după ce anchetato

Călin Georgescu recunoaște că a fost la ferma de la Ciolpani: „Am fost pentru că m-au rugat. Nu am participat la discuție”

Adevarul acum 57 minute
Călin Georgescu a recunoscut în această seară, la Realitatea Plus, a fost sâmbătă la ferma de la Ciolpani, unde s-a aflat și Horațiu Potra. Acesta a spus, însă, că nu a participat la discuțiile dintre echipa sa de pază și Potra.

Daniel Funeriu: Da, vreau să candidez la Preşedinţia României

News.ro acum o ora
Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, vehiculat ca posibil candidat la alegerile prezidenţiale, a afirmat, joi seară, că este dispus să candideze. ”Da, vreau să candidez la Preşedinţia României”, a afirmat, joi seară, fostul ministru al Educa

Belgia crește numărul de militari din România. Grupul de luptă NATO se extinde la nivel de brigadă

Ziare.com acum 2 ore
Belgia va crește, în anul 2025, contribuția cu trupe la Grupul de luptă al NATO din România, cu sediul la Cincu (județul Brașov), a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN) al României. Această decizie a fost oficializată cu prilejul vizitei în

Mesaj RO-ALERT despre dispariția minorei de 12 ani primit de locuitorii din Constanța

Ziua Constanta acum o ora
În această seară , 12 decembrie 2024, locuitorii orașului Constanța au primit un mesaj RO-ALERT referitor la dispariția minorei de 12, ani, Radu Andreea Cristina care a părăsit în mod voluntar unitatea de învățământ în care studia, fără a reveni în

Europa League: FCSB obţine un punct în meciul cu Hoffenheim

Mediafax acum 2 ore
În etapa a şasea din Europa League, în faţa a mii de suporteri români, FCSB a terminat la egalitate, 0-0, meciul disputat în deplasare la echipa germană Hoffenheim. În primele cinci etape, FCSB a înregistrat trei victorii, un rezultat de egalitate ş

VIDEO Alexandr Dughin, noi amenințări la adresa României: „Europa de Est va fi neutră sau va fi a noastră. Oameni precum Viktor Orban sau Călin Georgescu înțeleg asta”

HotNews acum 4 ore
Alexandr Dughin, considerat ideologul regimului președintelui rus Vladimir Putin, a amenințat din nou țările din Europa de Est, inclusiv România, într-un interviu acordat politologului american John J. Mearsheimer. „Europa de Est va fi ori neutră, o

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/4°
lun.

-0°/4°
Constanta
acum

vin.

0°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

4°/8°
lun.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-0°/4°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
dum.

2°/6°
lun.

-0°/4°