Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi suceveni, înjunghiaţi de colindători

Publicat in Gandul, miercuri 26 decembrie 2012 ·

Două persoane din oraşul sucevean Liteni au fost înjughiate, marţi de doi membri ai unui grup de urători, unul dintre agresori fiind şi el rănit când s-a dezechilibrat după ce a înjunghiat un tânăr, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit IJP Suceava, un tânăr în vârstă de 16 ani se întorcea, marţi la prânz, spre casă însoţit de tatăl şi de fratele său când s-au întâlnit pe drum cu un grup de urători, unul dintre aceştia, în vârstă de 23 de ani, speriind copiii care se aflau în drum.

Între tatăl tânărului şi urătorul care speria copiii a avut loc un schimb de replici în urma căruia acesta din urmă a încercat să-l lovească cu un cuţit, moment în care a intervenit fiul său în vârstă de 16 ani, care l-a împins pe agresor, acesta căzând. Ulterior, s-a ridicat şi l-a lovit de două ori cu un cuţit pe adolescent provocându-i o rană în zona cervicală dreaptă şi una deasupra urechii drepte.

Agresorul a fost şi el rănit în zona parietală dreapta, după ce s-a dezechibrat când l-a lovit pe tânăr cu cuţitul.

După aceasta, întreg grupul de colindători a fugit din zonă, iar pe drum au întâlnit un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 27 ani, din satul Roşcani, care a coborât din maşină, fiind lovit cu un cuţit în spate de alt membru al grupului de urători, în vârstă de 44 de ani.

Cei trei răniţi au fost transportaţi ulterior cu o ambulanţă la Spitalul Municipal Fălticeni, unde adolescentul a fost diagnosticat cu "plăgi înjunghiate latero- cervical dreapta, plagă tăiată hemitorace dreapta, contuzie umăr stâng", şoferul cu "plagă înjunghiată regiunea suprascapulară dreapta, plagă tăiată parietală dreapta", iar primul agresor cu "traumatism cranio-cerbral dreapta, plagă tăiată parietală dreapta".

Medicul de gardă a apreciat că viaţa celor trei nu a fost pusă în pericol.

După examenul medico-legal se vor stabili consecinţele aces

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum o ora
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

STB: Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, pentru a preveni alunecările pe șine, din cauza vremii

G4Media acum 2 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe calea de rulare a tramvaielor pentru a preveni dificultăţile la frânare cauzate de alunecare pe şinele de tramvai, pe fondul avertizărilor meteorologice din Capitală, a anunţat, duminică seara, Societat

Marius Tucă Show începe luni, 17 februarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum 45 minute
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 4 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

Serie A: Parma a cedat din nou, 0-1 cu AS Roma. Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35

News.ro acum o ora
Echipa italiană AS Roma a învins duminic, în deplasare, scor 1-0, gruparea Parma, în etapa a 25-a din Serie A. Românul Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35. La Parma, oaspeţii au primit penalti în minutul 29, dar după verificarea VAR, lovitura d

Generalul Cătălin Zisu a cerut trecerea în rezervă

Mediafax acum 3 ore
Şeful Comandamentului Logistic Întrunit a transmis, prin avocata sa, un comunicat de presă, informează Gândul. „În ultimele zile, în mass-media au fost vehiculate diverse informaţii, în mare parte neadevărate, care au creat confuzie şi au adus grave

Exclusivitate Reuters: SUA consultă aliaţii europeni despre garantarea securităţii Ucrainei

Mediafax acum 4 ore
Documentul, care conţine şase puncte şi întrebări, vine într-un moment sensibil, la doar câteva zile după ce preşedintele Donald Trump a provocat îngrijorare în rândul aliaţilor prin convorbirea telefonică neprogramată cu Vladimir Putin, în care a a

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum o ora
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

Vremea

București
acum

-4°
dum.

-4°/-0°
lun.

-3°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
Iasi
acum

-5°
dum.

-5°/1°
lun.

-4°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
Constanta
acum

-3°
dum.

-3°/1°
lun.

-2°/2°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/0°
lun.

-5°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/2°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-2°/2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°