Cristian Nicolae Balan, cititor "Adevărul", ne-a trimis o poveste despre bunica Ilinca şi bunicul Gheorghe, alături de un prolog mişcător: "Cred cu tărie că pentru a avea o societate sănatoasă, membrii ei trebuie să beneficieze de o copilărie frumoasă , au nevoie de Bunici şi de dragostea Bunicilor!"

E suficient sa inchid ochii si amintirile incep sa curga. Mi-am petrecut copilaria in cartierul Banesa, strada Marinarilor, intr-o casa simpla data cu var pe interior si acoperisul captusit cu smoala. Casa era inconjurata de o gradina cu multi pomi fructiferi si tufe de liliac, mirosul florilor si al liliacului in serile de vara era de vis si parca si acum, odata cu amintirile isi face simta prezenta. Acolo, in aceea casa, mi-am cunoscut Bunicii, acolo de la Ei am invatat valorile demne de urmat in viata.

Bunica Ilinca – a trecut prin multe in acesta viata si totusi a avut taria sa-mi ofere dragoste si intelegere atunci cand greseam. Au fost multi copii la parinti, venea din comuna Sutu Braila si pe atunci doar un copil din familie mergea la scola, restul la munca campului si la treburile casei. Bunica nu a beneficiat de scoala, a avut totusi sansa sa se casatoresca cu baiatul boierului din sat si viata parea sa se schimbe pentru ea. Perioada de bunastare nu a durat mult, sotul ei a decedat la scurt timp de la casatorie din cauza unei boli la plamani si dintr-o viata apropae fara griji lucrurile au prins alt fagas.

Banii care i-au fost daruiti de socrii ei, ca parte de mostenire si-au pierdut valoare in scurt timp, ca urmare a devalorizarii, incepea razboiul. Atunci a hotarat sa plece la Bucuresti si tot aici l-a cunoscut pe cel care urma sa devina bunicul meu. Si-au construit acea casa simla de care pomeneam. In perioada de concentrare, bunicul s-a trezit la Brasov, la apararea fabricii de armament. Bunica era deja insarcinata cu mama mea. Casa