Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Locuri libere pentru vacanţa de Anul Nou

Publicat in Adevarul, miercuri 26 decembrie 2012 · ·

Românii care nu s-au hotărât până acum unde să petreacă noaptea dintre ani mai au o şansă în pensiunile din staţiunile montane. Proprietarii pensiunilor spun că anul acesta turiştii nu s-au înghesuit, ca în alţi ani, să ocupe fiecare loc disponibil.

BRAŞOV

Chiar dacă ofertele pentru Revelion ale hotelierilor din judeţul Braşov nu se numără printre cele mai accesibile, majoritatea locurilor de cazare au fost ocupate cu câteva luni înainte de sărbători. Turiştii care vor să petrecă noaptea dintre ani la munte, însă nu şi-au făcut rezervare, au totuşi câteva variante la dispoziţie. Locuri neocupate mai sunt la pensiunile din zona Râşnov-Bran-Moeciu şi în Predeal.

Amatorii de produse tradiţionale şi focuri de tabără pot merge în aceste zile la una dintre pensiunile agroturistice din Râşnov, Bran sau Moeciu, unde se mai găsesc locuri de cazare. Accesul se face uşor, din drumul naţional 73, iar gazdele le promit turiştilor că se vor simţi ca la mama acasă. Pensiunea Bianca din Bran îi aşteaptă pe oaspeţi cu o masă îmbelşugată, alcătuită doar din produse ecologice. O cameră dublă costă 250 de lei pe noapte. La fel este şi la Pensinea La Mogan din Moeciul de Jos. Patru zile cu demipensiune costă 1.000 de lei de persoană. „Turiştii care vin în zona noastră pleacă încântaţi. Aici, gazdele se îmbracă în costume populare, încing focuri de tabără şi pârpolesc purcei la proţap. Nu lipsesc plimbările cu sania şi grătarele în zăpadă“, explică Mioara Stoian, preşedinta de onoare a ANTREC Braşov.

Locuri de cazare pentru Revelion mai sunt şi pentru turiştii care nu vor neapărat să aibă parte de o noapte încărcată de tradiţii, dar vor să se bucure din plin de zăpada de pe pârtii. La Predeal, mai multe pensiuni elegante îşi îmbie oaspeţii cu mâncăruri fine şi băuturi scumpe. La Pensiunea Rafael, perioada 28 decembrie - 2 ianuarie costă 1.250 de lei d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 7 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 44 minute
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 36 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 4 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 3 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Rusia revendică ocuparea altor două localităţi în Ucraina

HotNews acum 3 ore
Rusia a revendicat duminică ocuparea altor două localităţi în estul şi nord-estul Ucrainei, continuându-şi avansul pe front în faţa trupelor ucrainene care duc lipsă de arme şi de recruţi, relatează AFP. Potrivit raportului zilnic difuzat de Ministe

Traficul pe Transfăgărăşan, blocat de maşinile parcate pe marginea drumului

HotNews acum 4 ore
Traficul rutier pe DN 7C – Transfăgărăşan este blocat duminică după-amiază din cauza aglomerării cauzate de parcarea maşinilor pe marginea părţii carosabile, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu. În fiecare vară, DN 7C – Transfăg

Accident pe Centura Capitalei, în zona localităţii Domneşti, un autotren încărcat cu glucoză s-a răsturnat / Circulaţia rutieră este restricţionată pe prima bandă a sensului dinspre Bragadiru către A1

News.ro acum 4 ore
Un accident a avut loc duminică, pe Centura Capitalei, în zona localităţii Domneşti, un autotren încărcat cu glucoză răsturnându-se pe suprafaţa de rulare. Circulaţia rutieră este restricţionată pe prima bandă a sensului dinspre Bragadiru către A1 B

Sistemul informatic al CNAS, linie roșie pentru ministrul Sănătății: Voi demisiona dacă noul sistem nu e gata până în 2026

Capital acum o ora
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a vorbit despre planurile de digitalizare din sistemul sanitar și a spus că își va da demisia dacă noul sistem informatic al CNAS nu va fi realizat până în 2026, considerând acest obiectiv esențial.

Canicula pune frână CFR: Se va dispune reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor în zonele unde temperatura la nivelul şinei atinge sau depăşeşte 50 de grade Celsius

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Compania naţională de căi ferate anunţă, duminică, în contextul prognozelor meteo care anunţă temperaturi extrem de ridicate, că va dispune reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor în zonele unde

Vremea

București
acum

32°
dum.

20°/35°
lun.

24°/38°
mar.

22°/38°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

29°
dum.

19°/34°
lun.

20°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/36°
Constanta
acum

27°
dum.

19°/31°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

15°/33°
lun.

18°/37°
mar.

17°/35°
mie.

15°/23°
Timisoara
acum

34°
dum.

17°/36°
lun.

19°/41°
mar.

18°/39°
mie.

12°/20°