Cu toate că nu este nici cea mai înaltă, nici cea mai veche sau cea mai mare din lume, catedrala Notre Dame din Paris este cu siguranţă cea mai cunoscută.
Timp de mai multe secole, acest edificiu a fost martor la toate schimbările prin care a trecut Franţa: 80 de regi, doi împăraţi, cinci republici şi două războaie mondiale.
Catedrala, păzită de monştrii sculptaţi din patră, a fost jefuită şi aproape demolată în timpul Revoluţiei franceze, însă a supravieţuit iar în câteva săptămâni îşi va serba cea de-a 850-a aniversare.
Piatra de temelie a fost aşezată în 1163, iar aproape 180 de ani mai târziu, caterdala era gata. Aici a fost încoronat, în 1431, regele Henric al VI-lea, iar în 1804, Napoleon a fost declarat împărat în faţa aceluiaşi altar.
Victor Hugo a scris despre puterea vizuală şi sonoră a edificiului religios în "Cocoşatul de la Notre Dame".