În duminica Sfinților Părinți, Duminica dinaintea Crăciunului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Turda, unde este paroh Părintele Vasile Ilea.
Biserica parohiei este cea mai veche biserică din Turda cu o importanță istorică deosebită: aici au fost aleși Sfântul Andrei Șaguna și Vasile Moga ca Mitropoliți ai Transilvaniei.
Cu această ocazie, Înaltpreasfinția Sa a fost însoțit de Părintele Gavril Vârva, consilier economic, arhidiacon Claudiu Grama, consilier pe probleme de misiune și protocol și Valentin Vesa, secretar eparhial, informează Mitropolia Clujului.
În cuvântul de învățătura, Înaltpreasfinția Sa le-a vorbit celor prezenți despre idealul mesianic pe care părinții și strămoșii Domnului l-au avut, încă din momentul căderii, și care s-a împlinit în întruparea Domnului Hristos.
La finalul Sfintei Liturghii copiii din parohie au adus în fața celor prezenți evenimentele de acum două mii de ani într-o reprezentație teatrală deosebită. Într-o atmosferă de sărbătoare, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit le-a urat tuturor celor prezenți ca bucuria Crăciunului să le învăluie sufletele și „La toate mesele, inimi vesele”.
În duminica Sfinților Părinți, Duminica dinaintea Crăciunului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Turda, unde este paroh Părintele Vasile Ilea.
Biserica parohiei este cea mai veche biserică din Turda cu o importanță istorică deosebită: aici au fost aleși Sfântul Andrei Șaguna și Vasile Moga ca Mitropoliți ai Transilvaniei.
Cu această ocazie, Înaltpreasfinția Sa a fost însoțit de Părintele Gavril Vârva, consilier economic, arhidiacon Claudiu Grama, consilier pe probleme de misiune și protocol și V