Persoanele temperamentale, care nu ezită să îşi exprime emoţiile negative, sunt mai longevive, trăind, în medie, cu doi ani mai mult decât persoanele care îşi cenzurează comportamentul, afirmă cercetătorii de la o universitate germană.
Cercetătorii de la Universitatea Jena din Germania susţin că exprimarea emoţiilor negative reprezintă "cheia" pentru a avea o viaţă lungă şi sănătoasă, potrivit dailymail.co.uk.
Potrivit studiului lor, italienii şi spaniolii, renumiţi pentru faptul că sunt persoane temperamentale, trăiesc în medie cu doi ani mai mult decât britanicii, cunoscuţi pentru faptul că îşi controlează mult mai bine comportamentul în societate.
Cercetătorii de la Universitatea Jena au monitorizat peste 6.000 de pacienţi şi au descoperit că persoanele care îşi "internalizează" anxietatea au pulsul mult mai ridicat. Acest fapt duce în timp la hipertensiune şi la creşterea riscului de apariţie a multor boli, precum afecţiuni coronariene, cancer şi boli renale.
Studiul cercetătorilor germani, coordonaţi de Marcus Mund şi Kristin Mitte, a fost publicat în Health Psycholgies. Savanţii germani au identificat un grup de persoane (represoare) care sunt cele mai expuse la aceste riscuri medicale.
"Aceşti oameni se disting prin faptul că încearcă să ascundă semnele exterioare ale fricii şi prin faptul că adoptă comportamente defensive. Ei evită riscurile şi încearcă să deţină întotdeauna un nivel ridicat de control asupra propriei persoane şi asupra factorilor înconjurători", a declarat Marcus Mund.
"De exemplu, atunci când sunt supuse unor sarcini ce includ un factor de stres, aceste persoane prezintă un ritm cardiac şi un puls mult mai ridicat decât celelalte persoane şi prezintă şi alte simptome de stres şi de anxietate", a adăugat acelaşi cercetător.
Potrivit aceluiaşi studiu, există şi un aspect pozitiv pentru persoanele "repre