Mama a murit cînd aveam 10 ani. Au trecut 27 de ani de atunci şi am visat-o o singură dată. Am încercat felurite trucuri şi metode s-o întîlnesc în vis, măcar s-o zăresc, aş fi fost fericită doar să o mai văd o dată. Pe la 15 ani, am descoperit un lucru straniu la mine în cameră. Odată ce stingeam lumina înainte de culcare, pe unul dintre pereţi apărea un contur bizar, dar foarte clar definit, un profil de Madonă, în mărime naturală, cu capul plecat şi acoperit cu un văl. Sceptică şi aproape pufnind în rîs cînd întîmpinam proiecţia profilului Fecioarei Maria în cameră, am încercat cîteva zile la rînd să dibuiesc unde exact se întîlnea sursa de lumină care venea din stradă cu vreun obiect din cameră care făcea posibilă această apariţie. Timp de aproape o lună, am avut întîlnire seară de seară cu această prezenţă pe care, de multe ori, o simţeam foarte intens. Îmi era foarte limpede că nu asist la vreo lucrare divină, părea mai degrabă o lucrătură necurată. Chiar dacă la început am fost sceptică şi detaşată, ştiam prea bine că în realitate trebuie să fie o explicaţie simplă; zilele treceau şi abandonasem orice efort de a mai găsi vreun răspuns. Îmi plăcea teribil că mi se întîmplă o asemenea grozăvenie, chiar dacă mintea şi sufletul meu trăiau un amestec necontrolat de teamă şi panică sau, dimpotrivă, de bună pace şi aşezare în mine. În fapt, timp de o lună, cu ochii pe perete şi cu o mie de întrebări, am învăţat să mă cunosc şi să capăt încredere. Nu am făcut nici un exces de rugăciuni sau accese de religiozitate, nici nu mi-a fost cutremurată în vreun fel credinţa, chiar aşa rudimentară şi mai degrabă emoţională, pe care o aveam, la vîrsta aceea. Era, în definitiv, un contur luminos pe perete, despre care nu suflasem o vorbă nimănui, şi din teama de a nu fi luată în balon, dar şi dintr-o bucurie egoistă pe care o păstram în exclusivitate.

O misterioasă încî