Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anul politic 2012 (III)

Publicat in Ziua de Cluj, miercuri 26 decembrie 2012 ·

Demis de 7,4 milioane de români, Traian Băsescu este repus în funcţie de Curtea Constituţională. După 23 de ani, Clujul rămâne fără reprezentare în guvern.

Al treilea trimestru al anului ce stă să se încheie a fost dominat de criza politică generată de procedura demiterii preşedintelui. Lupta s-a dat pe absolut toate fronturile şi cu toate armele posibile. Băsescu a scăpat pentru a doua oară de demitere şi cu sprijinul consistent al liderilor europeni, colegi de familie politică.

Iulie

Pregătirea suspendării preşedintelui prinde viteză. Într-o singură zi sunt înlocuiţi din funcţii preşedinţii celor două camere şi Avocatul Poporului. După trei zile, Băsescu e suspendat pentru a doua oară din funcţie. După alte trei zile judecătorii Curţii Constituţionale îi aruncă lui Băsescu colacul de salvare - cvorumul pentru validarea referendumului. Pentru început, Băsescu e curajos. „Nu vreau să rămân preşedinte la masa verde. Asta se poate la Liga lui Mitică, doar acolo se poate câştiga campionatul la masa verde. Un preşedinte al României are nevoie de legitimitate. Toţi românii, indiferent de opţiunea politică, să vină la vot. Cer celor ce mă susţin să nu mă pună în situaţia să rămân preşedinte prin invalidarea referendumului. Mergeţi la vot, spuneţi da sau nu restauraţiei!", clamează Băsescu de pe scena mitingului electoral de la Cluj. Cu aceeaşi ocazie, el aprinde cu bricheta o „torţă a democraţiei", care imită torţa olimpică, provocând protestul Comitetului Olimpic Român. Torţa avea să sfârşească aruncată în Dunăre, la Orşova. Cu o săptămână înainte de referendum, când toate esondajele îl dau ca şi demis, Băsescu îşi pierde tot curajul. „Trebuie făcut tot ce se poate pentru ca referendumul să nu se valideze", spune acesta şi cere boicotarea votului. Rezultatul referendumului: aproape 90% dintre participanţi au votat pentru demiterea lui Băsescu, dar n-a

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 11 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 5 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 4 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 10 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Somaţii - 10 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 53 minute
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 10 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Premierul Ilie Bolojan cere reducerea deplasărilor externe

Ziua Constanta acum 13 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a cerut ministerelor și instituțiilor aflate în subordinea și coordonarea acestora reducerea deplasărilor externe, pentru o utilizare cât mai eficientă a fondurilor publice. Potrivit unui comunicat transmis de Guvern. pri

Rusia va redeschide aeroportul din Ghelendjik, închis după începutul conflictului din Ucraina

Mediafax acum 5 ore
Autoritățile din Rusia au anunțat miercuri că aeroportul din Ghelendjik, aflat în sudul țării, se va deschide din nou în curând. Acesta a fost închis în 2022, din motive de securitate, după începerea ofensivei ruse în Ucraina. Aeroportul se află în

Statele Unite impun sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene

HotNews acum 5 ore
Șeful diplomației americane Marco Rubio a anunțat miercuri că Statele Unite vor impune sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene, Francesca Albanese, transmite AFP. Marco Rubio a acuzat, într-o postare pe X, „efo

Vremea

București
acum

15°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/32°
vin.

14°/24°
sâm.

15°/31°
dum.

17°/35°
Constanta
acum

17°
joi

17°/29°
vin.

17°/24°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

14°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

15°/28°
Timisoara
acum

14°
joi

14°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/30°
dum.

18°/35°