Preşedintele clubului Standard Liege, omul de afaceri Roland Duchatelet, care doreşte crearea unui campionat belgiano-olandez, a ameninţat, miercuri, că echipa ar putea părăsi Belgia pentru a se integra în campionatul Franţei.
Nici nu s-a instalat bine Mircea Rednic la cârma celor de la Standard Liege, iar problemele au şi apărut. Dar nu este vorba de antrenorul român, ci de faptul că şeful celor de la Standard, omul de afaceri Roland Duchatelet, a ameninţat, azi, că echipa ar putea părăsi Belgia pentru a se integra în campionatul Franţei, dacă proiectul său nu se va concretiza.
"Fără crearea Bebeliga, fotbalul belgian va muri. Dacă acest proiect nu se va realiza, Standard va solicita aderarea la Ligue 1. Este posibil din punct de vedere al regulamentelor, dacă francezii sunt de acord", a declarat Duchatelet pentru jurnalele grupului Sudpresse. Roland Duchatelet îşi doreşte înfiinţarea unei competiţii Beneliga cu opt echipe belgiene şi 12 olandeze, pentru a rivaliza cu marile campionate europene în ceea ce priveşte drepturile de televizare.
"Refuzarea acestei Beneliga ar însemna o gestiune proastă. Anderlecht, Bruges, Ajax şi PSV Eindhoven sunt de acord", a adăugat patronul echipei antrenate de Mircea Rednic. Această idee a unui campionat belgian-olandez este menţionată în mod regulat de mai mulţi ani de diverşi conducători, dar între cele două federaţii nu a avut loc nicio discuţie oficială în acest sens.