Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BOMBĂ la Dinamo: Borcea vrea să revină ca preşedinte executiv

Publicat in Romania Libera, joi 27 decembrie 2012 ·

La un pas de inslovenţă, dinamoviştii au parte şi de o veste bună: Cristi Borcea intenţionează să revină în rândul acţionarilor din Ştefan cel Mare.

În vară, Borcea a decis să nu mai investească financiar în echipa sa de suflet. Nu-i poate lăsa însă pe spartani la greu. Mai nou, vrea să-şi ia înapoi acţiunile de la Dragoş Săvulescu, o mişcare de care se pare că Nicolae Badea nu este străin, potrivit Digi TV.

Dacă revine, Borcea va media şi conflictul dintre Ionuţ Negoiţă şi Nicolae Badea. Patronul Rin Group intenţionează să devină acţionarul principal, trimţându-l astfel pe Badea în planul secund.

Revenirea lui Borcea în barca dinamovistă ar fi mişcarea ce ar contracara intenţia lui Negoiţă, fiind de notorietate confictul iscat în această vară între cei doi.

Fost antrenor în Ştefan cel Mare, Ion Marin le-a transmis acţionarilor să termine cu certurile şi să le plătească restanţele fotbaliştilor.

Citeşte şi DOSARUL TRANSFERURILOR. George Copos, CONDAMNAT la cinci ani de ÎNCHISOARE. Cristi Borcea - pedeapsă de şapte ani. Fraţii Becali - şapte şi opt ani cu EXECUTARE La un pas de inslovenţă, dinamoviştii au parte şi de o veste bună: Cristi Borcea intenţionează să revină în rândul acţionarilor din Ştefan cel Mare.

În vară, Borcea a decis să nu mai investească financiar în echipa sa de suflet. Nu-i poate lăsa însă pe spartani la greu. Mai nou, vrea să-şi ia înapoi acţiunile de la Dragoş Săvulescu, o mişcare de care se pare că Nicolae Badea nu este străin, potrivit Digi TV.

Dacă revine, Borcea va media şi conflictul dintre Ionuţ Negoiţă şi Nicolae Badea. Patronul Rin Group intenţionează să devină acţionarul principal, trimţându-l astfel pe Badea în planul secund.

Revenirea lui Borcea în barca dinamovistă ar fi mişcarea ce ar contracara intenţia lui Negoiţă, fiind de notorietate confictul iscat în această var

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum o ora
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 3 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 5 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°