Undeva departe, pe un vârf de deal dintr-un ca­păt de lume, într-o pădure bătrână şi înţe­leaptă, doarme somn adânc o cetate dacică. Ro­tirea timpului o îmbracă în liliac sălbatic şi tufe de corni, în pulberile de aur ale fagilor şi în zăpezi albastre. Cândva, forfota dacilor umplea dealurile dimprejur şi pă­mântul fremăta de tropote, dar astăzi, cetatea e cu­fun­dată într-un somn de veacuri, parcă vrăjită de o ursi­toare rea. Din când în când, arheologii sau hoţii de co­mori îi scot minunile la suprafaţă, dar parcă mai adânci devin misterul şi frumuseţea sa, cu fiecare lucru nou dez­văluit.

O nestemată în coroana regală a Daciei

Era în anul 1949, pe la începutul verii. O echi­pă de arheologi, condusă de Constantin Daicovi­ciu, urca pan­ta anevoioasă a dealului Piatra Roşie, cu unelte şi pro­vizii, îndreptându-se către una dintre gospodăriile din apro­piere de cetate. Acolo urmau să-şi stabilească ta­băra pentru următoarele două luni şi jumătate cei ce ve­ni­seră să dezgroape cetatea din uitare. Desfăşurată pe un vârf de deal, pe o suprafaţă deloc întinsă, cetatea de la Piatra Roşie se anunţa a fi o splendidă bijuterie din co­­roa­na regatului dac, uşor de cercetat într-o singură vară, datorită dimensiunilor sale reduse.

S-a săpat intensiv, cu o echipă numeroasă, s-au dez­velit zidurile şi turnurile cetăţii, precum şi clă­dirile de pe platou, şi s-au investigat câteva terase amenajate de daci. Obiectele descoperite au luat calea muzeului din Cluj: ceramică de diverse feluri, de la cea mai fină la cea obişnuită, arme, unelte, monede, dar şi obiecte de lux, care arată rafina­mentul şi nivelul de trai al dacilor care au locuit în cetate. Un candelabru de bronz cu trei braţe, de import, o mască de bronz cu figura unei divini­tăţi feminine, despre care s-a spus că ar putea fi Bendis, şi alte obiecte care ne sugerează doar puţin cum va fi ară­ta