Opereta în două acte, scrisă acum aproape 140 de ani de Johann Strauss (fiul), a devenit pentru mulţi melomani din toată lumea un mod tradiţional de a sărbători trecerea în noul an.
Românii nu fac nici ei excepţie, iar Opera Naţională din Bucureşti, cea din Cluj şi cea din Timişoara oferă iubitorilor de muzică clasică ocazia de a se bucura de spectacol în ajun de an nou. La Timişoara, "Liliacul" se joacă (şi) pe 31 decembrie de la mijlocul anilor '90, tradiţia fiind neîntreruptă de 17 ani. Reprezentaţia de Anul Nou a devenit aproape un eveniment monden, iar uşile Operei se vor deschide şi în acest an pentru doamnele elegante, la braţul domnilor îmbrăcaţi impecabil.
De obicei, biletele pentru "Liliacul" de Anul Nou se vând, la Timişoara, foarte repede, anul trecut, de exemplu, toate tichetele (aproximativ 800) fiind vândute sau rezervate într-o singură zi. Preţul acestora ajunge, în funcţie de loc, până la 70 de lei. Spectacolul va începe la ora 18.00, la fel ca şi cel de la cluj. Opera din capitala Ardealului a avut probleme acum doi ani, fiind nevoită să anuleze din cauza unor probleme tehnice reprezentaţia de Anul Nou, însă tradiţia "Liliacul"-ui a fost reînnodată şi continuă.
Operetă, masă festivă şi artificii
Opera Naţională din Bucureşti a dus lucrurile la un alt nivel. Începând din 2006, în fiecare 31 decembrie, melomanii au posibilitatea de a petrece o seară plină la Operă, cu spectacolul "Liliacul", masă festivă, tombolă, foc de artificii şi alte surprize. Pachetul complet la Maratonul Revelionului la Opera Naţională Bucureşti costă 420 de lei, la care se adaugă costul tombolei (10 lei) si preţul biletului la spectacol, în funcţie de categoria aleasă.
Spectacolul "Liliacul" are la bază un libret scris de Richard Karl Haffner şi Richard Genée, după nuvela „Le Réveillon" de Henri Meilhac şi Ludovi