Lipsa măsurilor concrete de stimulare a economiei a dus România pe un trend de anemică stagnare, care nu poate fi decât dăunătoare pe termen lung. În această situaţie, singurul lucru pe care ar putea să-l facă Guvernul Ponta II este să introducă o politică de relaxare fiscală şi o mai bună cheltuire a banului public. Este adevărat că bugetul este prea sărac pentru a-şi permite taxe şi impozite mai mici, la fel cum fiscalitatea este, în unele zone, prea ridicată pentru a mai fi înăsprită. În lipsa unei creşteri economice consistente nici baza de impozitare nu mai poate creşte vizibil. Astfel, singura sursă suplimentară de venit pare a fi reducerea evaziunii fiscale. Concret, statul român nu încasează aproape nimic de la o treime din economie, fiind pe locul doi în UE în clasamentul ţărilor cu cea mai mare pondere a economiei ascunse. Cu un nivel de 29,6% din PIB, România este depăşită doar de Bulgaria, cu 32,3% din PIB. Dacă instituţiile abilitate ar reduce evaziunea cu o treime, atunci bugetul general consolidat ar fi mai bogat cu şapte miliarde de euro.

Relaxarea fiscală fără de care nu poate fi repornită economia poate fi făcută doar reducând evaziunea. În momentul de faţă unii plătesc taxe mai mari pentru că alţii nu plătesc deloc. În cazul TVA reducerea evaziunii cu o treime ar permite revenirea la un nivel de 21%-20%, dacă Guvernul îşi va asuma şi o pierdere de doar 240 de milioane de euro din venituri. Dacă reducerea se va resimţi şi la rafturi rămâne de văzut. În bani însă, statul ar încasa la fel şi cineva tot ar avea de câştigat: fie firmele, fie consumatorii finali. La CAS este aceeaşi situaţie. În septembrie, în statisticile INS erau 6,27 milioane de salariaţi iar în cele de la Muncă doar 4,32 milioane. Diferenţa, după cum explică şi INS, este dată de cei care muncesc la negru, respectiv de cei pentru care nu se plătesc contribuţiile lega