Vine Crăciunul! Sub egida staulului, boulenii suflă cald asupra Spiritului ce stă să coboare în Trup, anume pentru ca trupul prăpădiţilor şi suferinzilor lumii să tresalte şi să se înalţe măcar cu un deget deasupra sfârşelilor lui mizere dar trufaşe, spre a vedea Calea. Spiritul va să coboare în Trup: începe cu adevărat istoria! Până la venirea lui Hristos, pridvorul ei orfan, plin ochi, sta să plesnească sub presiunile aşteptării. Vine Crăciunul şi lumea va fi stăpânită de Copil. Cad ninsori înfiorate, fiecare fulg coboară cu iluzia înălţării. Pieptul pământului se umflă alb, crezându-se exonerat de mizeria ce-i dedesubt: nu presimte salvarea în puritate şi nici nu cugetă la ideea de primenire… Vine Crăciunul, iar eu, om bătrân, lăcrimez în năframa cuviinţei după dragii mei atât de curaţi, după scumpii mei care nu mai sunt de multă vreme printre noi. Mă sustrag zarvei luminoase din jur, fericit să comunic prin bezna îngustă a unui pai de aur cu ei, căutându-le zadarnic şoapta măcar, ori aiurea bătăilor inimii, căci astăzi – vai! – sunt spirit! Dar cum de rostesc eu această exclamaţie, când ei se află în afara timpului şi a spaţiului?! Atâtea aş vrea să-i întreb! Ia-i de unde nu-s… Întoarce-te, suflete, mai curând la strălucirile calde din jur. La colinde, la cântecele de stea, la irozi, la daruri. Doar Crăciunul, când Fiul lui Dumnezeu intră în Trup. O clipă măcar nu te gândi la ce-L aşteaptă pe Golgota care a ajuns să fie Terra. Bucură-te şi nu mai căuta spre rele: ai uitat că Binele învinge şi că nu trebuie să-i măsori durata cu lungimea vieţii tale? Vezi că orbirea zăpezii te şi a Publicitate jută. Să ne bucurăm: se apropie doar Crăciunul, când Fiul lui Dumnezeu Se întrupează (Iartă-mi, Doamne, păcatul întârzierii în arheologia etimologiilor: incarnatione → (metateză) incranatione → (dublă afereză) carnation → (contractare) cration →