La finalul lunii decembrie se va încheia Anul European al Îmbătrânirii Active şi al Solidarităţii Între Generaţii.
DIALOG ÎNTRE GENERAŢII: UN ZÂMBET PENTRU TINE! este sloganul care i-a reunit pe 25 dintre tinerii din Colegiul Tehnic «Aurel Vlaicu» Baia Mare într-o acţiune de voluntariat realizată în colaborare cu Căminul de Pensionari din Baia Sprie.
În pragul sărbătorilor de iarnă, liceeni şi profesori inimoşi s-au dus să colinde, să interpreteze Viflaimul, să relaţioneze cu persoane din medii diverse de viaţă şi de vârste diferite, să contribuie la menţinerea vitalităţii acestora, să dăruiască mici cadouri, să aducă un zâmbet pe chipul acestora, învăţând de la ei adevărate lecţii de viaţă.Câteva dintre obiectivele proiectului au vizat: îmbunătăţirea relaţiei dintre copii, părinţi şi bunici; înţelegerea reciprocă între generaţii şi înlăturarea barierelor de relaţionare; sporirea gradului de integrare în societate ca elevi şi viitori adulţi; promovarea unei cetăţenii active, a dialogului şi solidarităţii între generaţii; creşterea interesului faţă de propria dezvoltare şi a calităţii vieţii.
Dialogul între generaţii s-a înfiripat uşor, mai ales că tinerii din cadrul proiectului au mai fost acolo şi cu alte ocazii. S-a discutat despre: copilăria de ieri şi de azi, şcoala de altădată, activităţi şi sporturi preferate, rolul familiei în societate, stiluri de viaţă, tradiţii şi obiceiuri de Crăciun şi de Anul Nou în diverse zone ale ţării, meserii la modă de-a lungul timpului.
S-au depănat amintiri cu bunici, copii şi nepoţi, s-au spus poveşti de prietenie între generaţii, s-au creionat parcursuri de viaţă. Cei care au participat prima dată la asemenea acţiuni au declarat că această experienţă „a fost extraordinară, cu o puternică încărcătură emoţională” şi că au înţeles că „toate celelalte calităţi umane păles