Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ŞEFIA PARCHETELOR Mona Pivniceru susține că procurorii Nițu și Irimie au fost intimidați de tonul inchizitorial al întrebărilor. Ei au primit aviz negativ de la CSM

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 27 decembrie 2012 · ·

Ministrul Justiţiei a transmis astăzi Preşedintelui României, propunerile pentru numirea în funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a lui Niţu Tiberiu Mihail, respectiv a lui Irimie Ioan pentru funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

1 /.

UPDATE Pentru a explica transmiterea celor două propuneri către președinție, Mona Pivniceru a făcut analiza comparativă a interviurilor susținute de cei doi în fața Secției pentru procurori a CSM. Pe 40 de pagini, Pivniceru a luat apărarea candidaților preferați, arătând că au fost intimidați de colegii din Consiliu. Astfel, ”în cadrul celor două interviuri (...) unii dintre membri au acționat în mod neprofesionalist și au avut, contrar tehnicii de interviu, accente pronunțate de rigiditate și de autoritarism”, se arată în analiza Monei Pivniceru. În plus, ea arată că nu i s-a părut normal să nu facă parte din comisia de selecție a celor doi. Comunicarea a fost viciată, din perspectiva ministrului Justiției, de ”tonul inchizitorial, total inadecvat unui interviu la care participă magistrați”, se arată în analiza ministerului.

Interviul Monei Pivniceru ar fi fost superior

Potrivit analizei făcute de minister, în cadrul interviului organizat de Pivniceru au fost recrutate persoane cu pregătire de specialitate, în timp ce la interviul de la CSM nu a participat nici măcar psihologul instituției. În continuare, Pivniceru își laudă propria procedura de selecție a celor doi procurori, desființând interviul procurorilor din CSM. ”În cadrul interviului din fața ministrului justiției (...) a fost creată o atmosferă deschisă și destinsă, temele de discuție propuse fiind legate exclusiv de viziunea asupra instituțiilor pentru care candidații s-au înscris în procedură, de proiectele lor de management și de adecvarea la cerințele funcțiilor vizate. În cadr

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iaşi: O femeie a murit şi doi bărbaţi au fost răniţi după ce o maşină a fost lovită de un tren, la Podu Iloaiei

News.ro acum 2 ore
O femeie a murit şi doi bărbaţi au fost răniţi, vineri seară, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de un tren, în oraşul Podu Iloaiei din judeţul Iaşi. Conform ISU, în tren se aflau 11 pasageri care nu au avut nevoie de îngrijiri medic

Şapte noi discipline opţionale școlare au fost incluse în oferta naţională

Adevarul acum 2 ore
Şapte noi discipline opţionale au fost incluse în oferta naţională de studiu, potrivit unui ordin al ministrului Educaţiei şi Cercetării, publicat în Monitorul Oficial.

Reacția lui Nicuşor Dan, după ce USR i-a retras sprijinul Elenei Lasconi. „Eu cred că a fost o decizie corectă”. / „Nu am avut nicio legătură”

Gandul acum 3 ore
Candidatul independent la prezidențiale Nicuşor Dan a declarat vineri, după ce USR a decis să îi retragă sprijinul Elenei Lasconi, că el crede că a fost o decizie corectă. El a a precizat că nu a avut nicio legătură cu această decizie, însă, evident

Horoscop Urania săptămânal pentru Balanță. Previziuni pentru perioada 12 – 18 aprilie 2025

Libertatea acum 12 ore
Citește Horoscop săptămânal Balanță. Previziuni pentru perioada 12 – 18 aprilie 2025, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Balanță. Între 12 și 13 aprilie după-amiaza, Luna

Zelenski le cere aliaților occidentali încă zece sisteme Patriot: „Lumea liberă le are”

HotNews acum 5 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut vineri aliaților occidentali să furnizeze urgent sisteme suplimentare de apărare antiaeriană, subliniind că Ucraina are nevoie de încă zece baterii Patriot pentru a face față amenințărilor ruse. A

AEP lansează campania „Informează-te corect şi doar din surse oficiale”, în contextul ameninţărilor legate de răspândirea de conţinut fals şi manipulator în mediul online, şi având în vedere campania pentru alegerile prezidenţiale

News.ro acum 8 ore
AEP lansează campania „Informează-te corect şi doar din surse oficiale”, în contextul ameninţărilor actuale la adresa integrităţii proceselor electorale democratice, cauzate de răspândirea de conţinut fals şi manipulator în mediul online, şi având î

Open AI îl dă în judecată pe Elon Musk pentru „tactici de rea-credință”

Adevarul acum 3 ore
OpenAI a intentat un proces împotriva cofondatorului Elon Musk, acuzându-l că încearcă să blocheze dezvoltarea companiei pentru a câștiga control asupra celor mai avansate tehnologii AI.

Superliga – play-out: FC Hermannstadt – Petrolul Ploieşti 1-1. Gazdele au egalat în minutul 90+1

News.ro acum 2 ore
Echipa Petrolul Ploieşti a încheiat la egalitate vineri, în deplasare, scor 1-1, cu formaţia FC Hermannstadt, în etapa a patra a play-out-ului Superligii. Ploieştenii şi-au anunţat intenţiile ofensive în startul meciului, Jyry şutând periculos în mi

Erdogan acuză Israelul că „încearcă să dinamiteze revoluția” din Siria. Întâlnire cu noul lider de la Damasc

HotNews acum o ora
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a acuzat vineri Israelul că seamănă diviziuni în Siria ca „să dinamiteze revoluția” care l-a înlăturat de la putere pe Bashar al-Assad, relatează AFP. Turcia este un susținător-cheie al noului lider sirian, Ahm

Accident feroviar în județul Iași: Trei persoane încarcerate

Mediafax acum 3 ore
În urma impactului, trei persoane au rămas încarcerate în autoturism, iar echipajele de intervenție lucrează la fața locului pentru extragerea și acordarea primului ajutor victimelor. „La locul solicitării s-au deplasat de urgență o autospecială de

Vremea

București
acum

sâm.

1°/11°
dum.

7°/14°
lun.

7°/16°
mar.

6°/16°
Iasi
acum

sâm.

2°/8°
dum.

4°/16°
lun.

6°/16°
mar.

7°/18°
Constanta
acum

sâm.

1°/12°
dum.

5°/10°
lun.

6°/10°
mar.

7°/12°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

3°/10°
dum.

3°/16°
lun.

7°/17°
mar.

8°/9°
Timisoara
acum

sâm.

3°/14°
dum.

4°/19°
lun.

9°/16°
mar.

10°/12°