„Se înnoptase. Am sosit cu oiştea ruptă la uşa unui bordei aşezat în mijlocul pădurilor. O gaură în podea slujea drept vatră pe care patru buturugi ardeau în picioare. Coliba era plină de fum; nu puteai răsufla şi trebuia să stai ghemuit ca în Laponia. O femeie în zdrenţe se afla sub o plapumă veche care se mişca din cînd în cînd şi credeam că sub ea erau nişte pisoi. Ne atîrnasem ceaunul de grindă, cu toată ingeniozitatea, şi fierbeam în el orezul şi păsările. Această femeie privea cu un interes asupra căruia m-am înşelat. I-am dat o aripă de pui; îndată ce a căpătat-o, a scos repede de sub plapumă un copil mic, gol de tot, adormit (şi) plîngînd ca să i-o dea să o mănînce.“ Dincolo de frumuseţea teatrală a scenei descrise, contele Charles Marie de Salasburry, călător prin ţările române la sfîrşit de secol XVIII, surprinde sărăcia celor mulţi, sărăcia norodului. Or, pe sărăcia extremă a celor mulţi se va construi prima modernitate românească, e la începutul secolului al XIX-lea. N-a fost timp de întrebări şi de ceea ce astăzi se numesc, îndeobşte, consultări. Şi apoi, se credea că ceea ce au decis cei mari – şi de la sine înţeles deştepţi – trebuie să se potrivească tuturor, că doar se voia „binele“ naţiei.

DE ACELASI AUTOR Ghearele lungi ale dregătoriilor Despre vrăjitori şi vrăjitoare „Sminteala limbii“: despre sudălmi şi ocări „Omului făcut“ sau despre succesul social Dar cine sînt cei mulţi şi proşti? (Prostimea, proştii sînt termeni care fac trimitere în epocă la cei mulţi, la norod, la oamenii simpli.) Pentru Constantin Caracaş, medic în Bucureşti, (1800-1828), prostimea este ignorantă şi adepta unor „moravuri sălbatice“, în care predomină „prejudecăţile, linguşirea, neîncrederea, invidia, lăcomia, egoismul, lenea“. De unde vin toate acestea? Din sărăcie şi dominaţia neîntrerupte. Locuinţele ţăranilor sînt „neîngrijite şi foarte proa