Un tânăr de 17 ani din Călăraşi a scăpat de un defect îngrozitor la piept şi coloană, în urma unei intervenţii efectuate pentru prima oară în lume de medicul Gheorghe Burnei
Primul lucru pe care l-a făcut când s-a trezit din anestezie a fost să-şi ducă mâna la piept şi să ceară o oglindă, iar când a văzut rezultatul, a simţit că a primit în avans cadoul de Crăciun. După atâţia ani în care s-a chinuit să-şi ascundă sub tricouri largi pieptul diform, Adelin se reface spectaculos în urma operaţiei la care a fost supus, în urmă cu o săptămână, la Spitalul Marie Curie. Mănâncă, respiră bine şi este fericit, deşi camerele de filmat şi reporterii care s-au tot perindat la patul lui l-au cam obosit.
„Faptul că l-au transformat într-un caz social nu e pe placul lui, deşi încerc să îl conving că, de fapt, este eroul unei premiere mondiale şi că asta ar putea da speranţă şi altor copii”, spune Dorinela Ţînţaru, mama lui Adelin. Problemele băiatului au început de la doi ani, când părinţii au observat că sternul şi coloana îi creşteau strâmb. REVOLTĂTOR. Casa de Asigurări ÎI CERE ÎNAPOI unei mame banii câștigați în instanță pentru salvarea copilului ei
Coastele apăsau pe inimă şi plămâni
Doctorii l-au diagnosticat cu sindromul Marfan, o boală congenitală care nu doar îi deforma trupul, ci îi punea şi viaţa în pericol. În timp ce res tul corpului se dezvolta normal, cutia toracică rămânea prea mică şi „presa” plămânii şi inima, provocându- i o serie de probleme respiratorii şi cardiovasculare.
Copil fiind, nu a fost deranjat, însă pe măsură ce creştea, defectul devenea tot mai vizibil. „Nu a avut niciodată probleme de integrare în colectiv, însă de vreo doi ani, refuză să se mai dezbrace la plajă, chiar îi e jenă”, spune mama. Toţi medicii la care au umblat ani de zile au spus clar că nu există operaţie pentru această boală.
Şansa lui Adelin a