Dacă 2011 a fost un an în care, muribundă de felu-i, presa a mai reușit câteva articole memorabile, câteva texte de colecție și câteva anchete bine făcute, 2012 a fost mai puțin un an al jurnaliștilor, ci mai degrabă un an al proprietarilor. Nu că ar fi ceva nemaivăzut în România, dar momentul în care semnătura deținătorilor de ziare, televiziuni și rețele de distribuție e mai importantă decât semnătura ziariștilor angajați este, totdeauna, un moment trist. Din păcate, nu va fi acesta ultimul moment trist al presei românești, cum nu va fi ultimul an în care ziare se închid prin metoda „trecerii pe online“ sau televiziuni se înmulțesc precum amoebele, prin diviziune. iar vestea proastă e că, după trecerea în 2013, salariile nu vor începe, în mod magic, să vină la timp, nu va apărea, ca prin minune, o instituție media ideală, în care să fie angajați toți cei care mai știu meserie. Dar să lăsăm aceste cugetări amare pentru altă dată, căci la sfârșit de an este momentul festivismului, al paharelor pline, al diplomelor irelevante și al felicitărilor ipocrite. Din păcate, dacă anul trecut am reușit să decernăm patru premii părții luminoase a forței, anul acesta ne vom concentra mai mult asupra părții maronii, cu, poate, una sau două excepții notabile.
Premiul „Reporteri între frontiere“ – Ex-aequo:România, te iubesc! și În premieră, pentru că au rămas singurele emisiuni de jurnalism ale unor televiziuni românești. Cineva ar fi putut spune că mai există astfel de emisiuni și pe undeva pe TVR, dar pentru asta ar fi trebuit ca acel cineva să le și vadă.
Premiul „Era cât pe-aci“ – Site-ul tvrinfo.ro, singurul portal de știri al ultimilor ani care chiar își făcea treaba, beneficiind de o echipă de jurnaliști cu vădite aplecări spre rigoare și deosebit respect pentru presa de tip britanic. Păcat că a fost omorât în fragedă pruncie de mânuțele rotofeie și slugar
