Să ne descreţim frunţile în acest final de an vorbind despre... rîs. Rîsul care ne ajută uneori să uităm de momente dificile şi care poate fi chiar terapeutic.
Există în mitologia grecilor antici o versiune a genezei universului bazată pe rîs. Altfel spus, divinitatea supremă ar fi izbucnit brusc într-un hohot de rîs şi aşa ar fi apărut zeii… Cînd a mai rîs o dată, ar fi apărut stelele şi cerul. Foarte amuzat, acest Dumnezeu iniţial ar fi continuă să izbucnească în rîs şi la fiecare hohot enorm ar fi apărut alte elemente constitutive ale lumii: apa, pămîntul, vieţuitoarele… 7 enorme hohote de rîs şi iată, în 7 zile ar fi apărut tot ce era necesar pentru lansarea aventurii umane. Cu o excepţie, în ziua a şaptea, sau la al şaptelea hohot de rîs, cînd trebuia creat sufletul uman, divinitatea era deja atît de amuzată încît n-a mai fost capabilă decît să surîdă. Aşa se face deci că sufletul omului este de fapt un surîs divin, plin de o anumită ambiguitate: surîsul este, prin natura sa, devenire, dar în ambele sensuri, poate evolua spre hohotul de rîs eliberator dar şi spre un acces de plîns eliberator.
Geneza universului pe bază de rîs este o metaforă extrem de puternică, pentru că omul însuşi creşte şi se formează rîzînd. La vîrsta de 5 ani, un copil izbucneşte în rîs de cel puţin 300 de ori pe zi, şi poate emite pînă la 500 de hohote infantile. Ceea ce înseamnă că rîsul, la copii, este o reacţie emoţională naturală, care se pierde treptat mai tîrziu, la adult… Nu e de mirare, de altfel, date fiind grijile vieţii. Cercetătorii spun însă că în ziua de astăzi adulţii rîd din ce în ce mai puţin, ceea ce devine îngrijorător. In Franţa, de exemplu, studiile arată că în 1939 francezii rîdeau în medie cam 19 minute pe zi. În 2000, media era de un minut pe zi… Ce s-a întîmplat între timp pare de-a dreptul catastrofal. Oare este posibil ca o întreagă societate
