Ne întorceam dintr-o plimbare din afara oraşului, când, într-un cartier al Iaşiului, am văzut instalat cortul unui circ, iar lângă el erau mai multe animale.

Erau şi mulţi admiratori, mai ales copii, care nu se puteau opri din exclamaţii. Po­po­sise în oraşul nostru renumitul Circus Gärtner, din Germania. Lân­gă micuţii ponei şi aproape de doi dromaderi, se mişca greoi şi lent un elefant, care era cel mai "studiat” şi mai admirat dintre toate animalele. Gânditor şi mol­com, aducea cu el parcă ceva din cal­mul întinderilor de nisip, de aco­lo de unde provenea. Avea sta­tură ma­sivă, de câteva tone, cu câţiva metri înălţime, pielea ce­nu­şie, us­ca­tă, scor­ţoasă, pe alocuri în­cre­ţită, pi­cioare de uriaş, terminate cu unghii mari cât palma unui co­pilaş; ure­chile îi erau clăpăuge, fie­care cât fustiţa cloşată a unei fetiţe, iar ochii erau luminoşi, blânzi şi mari. Îşi flutura coada, nu prea groa­să, ter­minată printr-un "ciucu­re” din păr. Cea mai interesantă era trompa, formată din nasul unit cu buza su­perioară cu care prindea hrana sau obiecte mai mici. Găsin­du-se pe un loc cu iarbă, "uriaşul” îşi întindea trom­pa şi apuca smocuri de ver­deaţă pe care le în­fuleca cu poftă. Fildeşii îi lipseau, fuseseră retezaţi, pentru a se evita accidentele. Cum era destul de cald, oamenii circului îi pregătiseră două vase cu apă: o găleată şi un butoi din plastic. Din vasul mare absorbea apa în trompă şi şi-o tur­na pe spate, răcorindu-se şi alun­gând insectele sâcâitoare, iar din vasul mic bea şi-şi potolea se­tea. Niciodată nu greşea vasele; era uimitor cum nu uita rânduiala fie­căruia; probabil şi asta adevereşte spusa "memorie de elefant”.

Se apropia ora şase după amia­ză şi toată lumea aştepta să înceapă spectacolul de circ. La ora anun­ţată, uşa s-a deschis şi totul era pre­gătit. Bineînţeles, cel mai aşteptat era numărul cu elefantul. După ce a fost dr