Cei ce şi-au umplut coşurile la supermarket şi nu mai au rude la țară pot însuma pe bon cât îi costă aburii calzi ai sarmalelor. Cei ce mai primesc pachet sau fac vizite de îndestulare în provincie fac doar un exercițiu de recunoştință sau contribuie băneşte cât îi lasă inima la bugetul gospodăriei agricole “de subzistență”.

Diferența mică dintre bonul de supermarket şi valoarea de piață a producției “de subzistență” este de multe ori ignorată în România.

Dacă aduni doar veniturile băneşti ale gospodăriilor de subzistență ajungi să exclami – ca mitocanii urbani de dreapta- că aceste gospodării trăiesc din alocații sau ajutoare de la primărie.

Când însă Institutul Național de Statistică face Ancheta Bugetelor de Familie, adună în gospodăriile celor mai săraci dintre români valoarea la preț de piață a făinei, mălaiului, păsărilor, oualelor, porcilor, cârnaților, peştelui, laptelui şi brânzeturilor, fructelor, legumelor şi a verdețurilor.

În 2011, cele mai sărace 10% din gospodării primeau în medie lunar 82 de lei din alocații pentru copii, 32 de lei ajutor de la primărie, realizau producție agricolă de autoconsum de 620 de lei, venituri băneşti din agricultură de 150 de lei şi venituri din activități neagricole de 80 de lei.

Fie că vorbim despre liberalizarea pieței funciare sau de creşterea ratei de angajare, soluțiile economice avansate de FMI sau BNR vizează trecerea țăranului român în rândul salariaților. Preşedintele Băsescu vorbea la Camera de Comerț Americană despre “vanzarea pamantului si consolidarea suprafetelor in asa fel incat sa se poata face o agricultura eficienta”. Economistul şef al BNR Valentin Lazea spunea “Noi avem interesul să-i scoatem din agricultură pe agricultorii subzistență, pe cei care sunt mici. […] Sunt atâtea industrii care nu necesită cine știe ce studii de specialitate sau, mă rog, forță de muncă școlită.”