Poeta arădeană Domnica Pop, proaspăt intrată în Uniunea Scriitorilor cu patalama în regulă, a oferit tiparului a cincea sa carte de poezie, „Frica“ lucrare apărută recent la Editura „Mirador“ Arad.

Pentru a înţelege mai bine sentimentul fricii, vă propun câteva definiţii despre această stare emise de personalităţi literare şi nu numai, luate la întâmplare. Astfel, prozatorul american Frank Herbert spune în seria de proză science-fiction Dune că „Frica ucide mintea“, iar marele prozator brazilian Paulo Coelho afirmă că „A-ţi fi frică înseamnă să iubeşti viaţa“. Filozoful Spinoza socoteşte că „Frica este dorinţa de a înlătura un rău mai mare, de care ne temem, printr-unul mai mic“, iar Dostoievski crede că „Frica este blestemul omului“.

Acum haideţi să vedem ce crede despre frică Domnica Pop, cel puţin în această superbă carte de poezie. În primul rând trebuie să menţionez că toate poemele încorporate în carte au acelaşi titlu, „Vertij“, autoarea diferenţiindu-le prin numărul de ordine: Vertij 1, Vertij 2, Vertij 3, până la Vertij 80, numărul poemelor din volum.

Cartea în sine este o colecţie de poeme în care frica de obiecte, de fenomene, de lucruri nenumite şi, nu de puţine ori, de propriul ego are drept sprijin metafora uneori largă, alteori concisă, la obiect: „am început să locuiesc/în litera A din totdeAuna (un artificiu facil, cam din lirica «feministă» cu acel A majuscul între minuscule) /niciodată/spre tiparul de Apoi/începutul de alfabet“ (Vertij 24). O covârşitor de tristă şi de dură mi se pare poema „Vertij 25“ din care reproduc doar un fragment, evident din cauza spaţiului: „visul se face sul/tunel fără ieşire/confuzia întâmplărilor/tăgăduieşte numele… sunt o femeie pentru nimeni/degeaba se-aşterne zăpada/seamănă cu un sul“, căci pentru poetă „libertatea/ Marea Absentă/din certitudinea umană/se risipeşte/peste starea de om/îngenunche