Nu cred că învingătorii din 9 decembrie au timp (şi chef) să cadă pe gînduri. Deocamdată sînt euforici şi lacomi. Nici învinşii nu par să fi depăşit psihologia victimei nedreptăţite, în căutare de vinovaţi. Dar evenimentele s-au desfăşurat – şi se desfăşoară încă – în aşa fel, încît ar merita fie şi cîteva timide tentative de reflexivitate. Măcar pentru a obţine un rapid compendiu de înţelepciune practică utilă, poate, data viitoare.
DE ACELASI AUTOR O aniversare uitată Note, stări, zile Note, stări, zile Ne-liniștea sărbătorilor Dl Victor Ponta, dintr-odată destins, ca orice gladiator după victorie, optează, pe neaşteptate, pentru un discurs acomodant („împăciuitorist“ s-ar fi spus pe vremuri), ca şi cum ar fi descoperit brusc imperativul cooperării eficiente, al stabilităţii, al construcţiei, dincolo de interminabile tensiuni politice, de antipatii şi resentimente personale. A mers chiar pînă la a semna un acord de convieţuire instituţională civilizată cu inamicul public numărul 1 al campaniei sale electorale, dl Traian Băsescu. Iată însă că mulţi dintre susţinătorii săi, şi mai ales trupele de comando ale combativelor televiziuni voiculesciene, reacţionează isteric. Cum adică?! N-am fost strîns uniţi în jurul idealului străvechi al luptei cu preşedintele?! N-a fost iureşul anti-Cotroceni conţinutul nostru de viaţă? Ideea principală (şi unică) a ideologiei noastre? Acum ce facem? Cădem la pace cu tartorul? Coabităm???!!! Cu asemenea întrebări în raniţă, soldaţii din dispozitiv, „tovarăşii de drum“ de pînă mai ieri par să-şi fi pierdut ţelul, motivaţia, rostul. Intră în sevraj. Vor sînge! Simt că li se ia pîinea de la gură. Ce are de învăţat dl Ponta? Că e inteligent să n-ai o strategie de campanie spasmodică. Să nu schimbi de picior prea brusc, astfel încît să stîrneşti frustrări şi derută în propria armată. Sigur că, în focul înfruntării, poţi avea acce
