Neobişnuită, pe atunci, anglicizarea numelui pentru un român care studiase la Paris şi într-o vreme în care limba engleză abia pătrunsese la noi (chiar cărţile englezeşti erau încă rare în bibliotecile din Bucureşti). Poate că era tocmai un fel de a se singulariza, de a semnala adeziunea la o modă pe care o introdusese Principesa Moştenitoare. Sub acest nume era cunoscut Ion D. Berindey (1871-1928), arhitectul cel mai reprezentativ pentru acea infatuare faţă de scena culturală franceză care a caracterizat înalta societate bucureşteană pînă la Primul Război Mondial. Influenţa profesorilor săi Daumet şi Girault se vede din proporţiile clasice şi din decoraţia sculpturală barochizantă pe care opera lui le-a conservat intransigent chiar în timpul în care se manifesta stilul naţional promovat de Mincu.

DE ACELASI AUTOR Morţi şi manechine Un caz de mutilare Portarul şi rubinul Ce o să mai citească studenţii? În ultima vreme, interesul pentru această operă a crescut. Am semnalat un blogspot şi o plachetă bilingvă Traseul cultural Berindey, precum şi expoziţia de la Muzeul Naţional de Artă, al cărei catalog reprezintă o introducere în cercetarea unui bogat material de desene de arhitectură. Cabinetul de desene şi gravuri de la Palat posedă peste 700 de planuri şi schiţe de detaliu provenite din colecţia lui Al. Saint-Georges, omul căruia i se datorează acea extraordinară arhivă fără de care nu se poate scrie istoria modernă a României. Am putut vedea, deci, documente datate între 1902 şi 1920. În ordine cronologică se înşiră, numai pentru Bucureşti – fiindcă Berindey a mai lucrat şi la Craiova, Turnu-Severin, Iaşi, Constanţa sau Sinaia –, o serie de clădiri impunătoare. Casa cea mai veche este a generalului Eraclie Arion, construită în 1898, cînd arhitectul abia se întorsese de la Paris, cu diploma guvernului francez. Acolo se află astăzi ANI, după ce a fost Uniun