În vreme ce în România, noul guvern de-abia s-a instalat, la Londra, Berlin, Paris sau Bruxelles, dezbaterile pe seama ameninţărilor care afectează de la începutul crizei proiectul european sunt mai încinse ca oricând.
Cum, vrând, nevrând, suntem parte a Uniunii Europene şi, iarăşi, mai mult de nevoie decât de voie, dependenţi de succesul acestui proiect, dezbaterile ne interesează şi ne vizează, la fel cum ne afectează orice problemă locală sau regională de la noi, începând cu gazele de şist sau cu exploatarea de la Roşia Montană şi terminând cu priorităţile investiţionale ale cabinetului Ponta 2. Colapsul Greciei, spaimele care înconjoară Spania, Italia, Portugalia, adaptabilitatea complicată a Ungariei şi României la anumite rigori şi standarde, ca şi temele macroeconomice care-i frământă pe "grei” ca Germania, Franţa sau Marea Britanie pun, toate, în discuţie modelul european, considerat multă vreme infailibil şi, alături de cel american, singurele posibile pentru lumea civilizată.
"În prezent, Europa găzduieşte ceva mai mult de 7% din populaţia globului şi produce aproximativ 25% din produsul intern brut global. În acelaşi timp, însă, decontează 50% din cheltuielile mondiale cu securitatea socială.” Prezentate simplu, pe înţelesul tuturor, de cancelarul german Angela Merkel, într-un recent interviu pentru "Financial Times”, cifrele spun totul despre o Europă care, visând că e în continuare un model de dezvoltare, a devenit, cu timpul, tot mai mult, doar un model de confort păgubos. "Este evident că, în condiţiile cifrelor prezentate, Europa va trebui să muncească din răsputeri pentru a-şi păstra prosperitatea şi modul de viaţă”, a afirmat Merkel, care găseşte "îngrijorător că mulţi presupun că Europa e puternică prin tradiţie şi că toată lumea se uită la noi. Dar au apărut alte modele,
