Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pestele are mare cautare inainte de Anul Nou

Publicat in Bihor Online, joi 27 decembrie 2012 ·

Scris de Dan Birta - Tradiţia spune că în noaptea de Revelion este bine să se consume peşte pentru a trece mai uşor peste greutăţi.

Dacă înainte de Crăciun cel mai iubit animal a fost porcul, acum, înainte de Anul Nou, peştele a devenit cel mai căutat animal. Pe vremea lui Ceauşescu românilor li s-a acrit de câtă carne de peşte au consumat, galantarele alimentarelor fiind ocupate doar cu peşte congelat sau la conservă. Cei mai în vârstă încă ne amintim de sloganul care era în toate magazinele alimentare: „Nici o masă fără peşte”. Acum, consumul de peşte creşte doar în preajma sărbătorilor.Ofertă variată

Magazinele de profil s-au aprovizionat din timp cu peşte de toate soiurile. Mai mult, ca să-şi atragă clienţii, peştele cumpărat este curăţat gratuit. Astfel, fitofagul se vinde cu 12 lei/kilogram. Crapul costă 16 lei un kilogram, iar somnul tot atât. Cine vrea ceva mai deosebit, va scoate din buzunar 25 de lei pentru un kilogram de păstrăv. „Cel mai bine trece amurul – pentru că are carne albă şi somnul pentru că are oase mai puţine”, ne-a declarat patroana unui magazin de peşte de pe strada Corneliu Coposu.

Orădenii care doresc soiuri de peşti mai exotici au de unde alege din marile magazine. Aici pot fi găsiţi somoni, sturioni şi chiar rechini. O altă variantă este peştele congelat care se găseşte la orice magazin alimentar.

Unii dintre orădeni preferă să-şi prindă singuri peştele pentru masa de Revelion. În felul acesta fac economie de bani, dar mai scapă şi de cicălelile nevestelor în perioada când sunt la pescuit. Având în vedere timpul primăvăratic din ultimele zile, malurile Crişului Repede sunt împânzite de pescari.Conform tradiţiei

Tradiţia spune că de Anul Nou este bine să se consume peşte. Cei care vor face lucrul acesta, vor trece mai uşor printre greutăţile anului care vine, precum peştele prin apă. Mai mult, solzii peştelui semn

Articolul in Bihor Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de SNSPA: „Un politician atipic, care iese din toate tiparele clasice”

Libertatea acum o ora
Președintele american Donald Trump a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de Școala Națională de Studii Politice și Administrative, conform unui comunicat de presă al instituției.

Andrzej Duda: „Ce s-a întâmplat în România este foarte îngrijorător și nu îndeplineşte standardele democratice europene”

HotNews acum 51 minute
Preşedintele conservator al Poloniei, Andrzej Duda, aflat la final de mandat, a criticat într-un interviu publicat joi de Financial Times anularea alegerilor prezidenţiale din România, spunând că acest lucru „nu îndeplineşte standardele democratice

Diana Şoşoacă şi-a depus candidatura pentru alegerile prezidenţiale, purtând mănuşi de box: Ordinul e să fiu respinsă / Nu se poate respinge un om de două ori pentru aceleaşi fapte / Şoşoacă susţine că le-a scris lui Trump, Vance şi Musk

News.ro acum 19 minute
Preşedintele SOS România, Diana Şoşoacă, şi-a depus, joi, candidatura pentru alegerile prezidenţiale, la Biroul Electoral Central. Şoşoacă a purtat mănuşi de box şi a adăugat că nu a venit să lovească pe nimeni, ci să anunţe că ”pumnul românului va

Jandarm de la Brigada Specială de Intervenţie, împuşcat accidental în cap de un coleg

Libertatea acum o ora
Un jandarm de la Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei a fost împuşcat accidental în cap de un coleg miercuri seară, la Centrul de pregătire Ochiuri, potrivit News.ro. Bărbatul participa la un exerciţiu.

S-a aprobat un ajutor financiar de 800 de lei pentru pensionarii cu venituri mici în 2025

Wall-Street.ro acum 17 minute
Guvernul a aprobat acordarea ajutorului financiar de 800 de lei pentru pensionarii ale căror venituri sunt mai mici sau egale cu 2.574 lei, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, scrie Agerpres. El a spus că impactul soci

Marcel Ciolacu, despre tranzacțiile între rude- „Nu se impozitează“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Marcel Ciolacu a transmis joi, că tranzacțiile între rude nu se impozitează. Acesta a mai precizat că orice venit obținut cinstit se poate transfera liber în familie fără a fi impozitat. 'Vreau să clarific și un subiect de actualitate. Nu impozite

Preşedintele Poloniei cere SUA să mute focoase nucleare pe teritoriul polonez

News.ro acum o ora
Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, aflat pe final de mandat, îndeamnă SUA, într-un interviu publicat joi de Financial Times, să transfere arme nucleare pe teritoriul polonez ca măsură de descurajare împotriva unei viitoare agresiuni ruseşti, o sol

Premierul anunţă că se amână până la finalul anului aplicarea măsurii privind eliberarea din funcţie a angajaţilor aflaţi la vârsta pensionării

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, în debutul şedinţei de Guvern, că se amână până la finalul anului aplicarea măsurii privind eliberarea din funcţie a angajaţilor aflaţi la vârsta pensionării. ”Tot astăzi, prorogăm până la sfârşitul anului ap

Gândul prezintă – „Ai Aflat! cu Ionuț Cristache”

Cancan acum 57 minute
Jurnalistul Ionuț Cristache se alătură echipei Gândul și din 17 martie poți urmări prima ediție – ‘’Ai Aflat!’’ pe site-ul Gândul și pe canalul de YouTube, Gândul. În fiecare zi, de luni până joi, de la ora 15, fii în mijlocul evenimentelor, alături

Hidrologii avertizează că există riscul producerii unor viituri pe râuri din cinci judeţe şi al unor inundaţii locale/ Codul galben, valabil până vineri la prânz

News.ro acum 2 ore
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (I.N.H.G.A) avertizează că există riscul producerii unor viituri pe râuri din cinci judeţe - Maramureş, Bistriţa Năsăud, Suceava, Harghita şi Neamţ - în condiţiile în care meteorologii au pro

Vremea

București
acum

22°
joi

14°/22°
vin.

12°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

9°/20°
Iasi
acum

18°
joi

13°/22°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

6°/10°
Constanta
acum

17°
joi

12°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

11°/21°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

4°/12°
Timisoara
acum

20°
joi

12°/20°
vin.

10°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

8°/13°