Primarii comunelor apreciază că anul 2012 a fost unul dificil, cu puține realizări. Principalul obstacol în implementarea proiectelor l-a constituit lipsa finanțărilor.
Cea mai parte a primarilor din comunele Romanului consideră că anul 2012 a fost un an greu. Anul a început cu o iarnă dificilă, care a scos primarii la lopată încă din primele zile ale anului. Fiind an electoral, toți primarii au trecut la treabă pe ultima sută de metri.
Până la alegerile din iunie, toți primarii au încercat să convingă electoratul că merită să fie votați. Un metru sau doi de asfalt, un parc de joacă pentru copii, reabilitarea unei școli și multe promisiuni făcute localnicilor au marcat cele cinci luni dinaintea alegerilor.
Cei care s-au văzut cu sacii în căruță au mai avut de trecut, în acest an, un hop: organizarea referendumului, o motivație perfectă pentru a neglija treburile edilitar gospodărești din comunele pe care le gestionează. În toamna anului 2012 nu au punctat nicio realizare. Cu o motivație care poate fi folosită indiferent de anotimp – “nu sunt bani” -, primarii s-au văzut în luna decembrie. Tocmai când credeau că este timpul să răsufle ușurați, iarna a stricat planurile primarilor și a revenit așa cum a făcut-o la începutul anului, adică în forță. Care au fost împlinirile, dar și eșecurile din administrația locală ne spun câțiva dintre primarii comunelor din jurul Romanului.
Câțiva kilometri de asfalt, singura realizare din administrațiile locale
Primarul comunei Ruginoasa spune că, în ciuda dificultăților, consideră anul 2012 ca fiind unul satisfăcător. “Lipsa banilor nu ne-a permis realizarea multor proiecte. Suntem bucuroși că am putut prinde finanțare pentru un proiect pe Măsura 322, în valoare de 600.000 de euro, care presupune modernizarea a 2,5 kilometri de drum comunal. Sperăm ca anul viitor, în toamnă, să