Nemulţumirea şi întreaga simptomatologie aferentă ei au devenit, în ultimele decenii, o chestiune de stilistică a comunităţii noastre. Toată lumea e nemulţumită de toată lumea aici, totul ni se pare nouă, românilor, viciat şi corupt. Nimic nu scapă, în spaţiul carpato-danubian, defectului, imperfecţiunii, incongruenţei fatale. Sînt, mărturisesc, din ce în ce mai neliniştit în preajma nemulţumiţilor băştinaşi. Nu reuşeşti să ai un dialog raţional cu indivizii din această categorie, întrucît deturnează comunicarea, intrînd într-un monolog negativist, fie plîngăcios – autocompătimitor –, fie revoltat – de repudiere a alterităţii. Admit, pe de altă parte, fără rezerve, că România oferă (multiple) motive (legitime) de dezamăgire. Dacă ţi-ai pune mintea, ai găsi aici, cu siguranţă, situaţii corijabile la tot pasul. Totuşi, în nemulţumirea băştinaşă, intervine, repet, şi o componentă stilistică. Noi nu protestăm, decît foarte puţin, „la obiect“, adică pe „studii de caz“, perfectibile în mod concret, pe termen scurt sau lung, în urma evaluărilor juste şi responsabile. Protestul – strîmbatul din nas – pare să fi ajuns, în cazul nostru, deopotrivă modus vivendi şi modus operandi. Sîntem consternaţi în sine, fără necesara raportare la un referent real, palpabil. Ne arătăm iritarea gestual, ca parte dintr-un ritual comportamental natural. Românii se plîng din automatism, din obligaţie, din convenienţă socială. Am chiar bănuiala că a nu-ţi manifesta, pe plai mioritic, nemulţumirea – fie şi în interiorul celui mai banal schimb de replici – ar putea fi interpretat drept un grav act de impoliteţe. Aşadar, cu un pic de imaginaţie, aş îndrăzni să constat că, măcar uneori, ne plîngem (şi) din curtoazie pentru interlocutor.

DE ACELASI AUTOR S'il vous plaît, monsieur Supermarket transilvan O dilemă (veche), RATP Doctoratul powerpoint Se înţelege de aceea că nemulţumirea ridica