Lungmetrajul lui Cristian Mungiu, în diverse topuri. E şi pe lista scurtă a propunerilor la Oscar.

Din luna mai, când a potopit lumea la Cannes, şi până la acest sfârşit de decembrie, când s-au făcut clasamente ale preferinţelor pentru cele mai bune filme, în ţară şi în străinătate, lungmetrajul lui Cristian Mungiu “După dealuri” s-a aflat mereu în atenţia criticilor şi a cinefililor. Fie cu prilejul obţinerii celor două premii pe Croazetă, pentru scenariu (Cristian Mungiu) şi pentru interpretare feminină (Cosmina Stratan şi Cristina Flutur), fie pentru vânzarea peliculei în peste 40 de ţări, pentru selecţionarea la alte mari festivaluri şi obţinerea de importate premii sau pentru galele de lansare a filmului în România şi în unele ţări care l-au cumpărat.

Totuşi cea mai mare aşteptare, chiar dacă cineaştii mai că nu recunosc acest lucru, este cea legată de Oscar. Oricine tinde spre o statuetă, dar pentru un regizor român este suficient ca produsul său artistic să “intre în cărţi”. Pentru Mungiu, de data aceasta, e mult: “După dealuri” e pe lista scurtă pentru Oscar la categoria Film străin; e printre cele nouă filme alese. O performanţă de care trebuie să fim mândri.

Dincolo de elogiile aduse cineastului şi echipei sale în diverse cronici în România şi în Occident (spre Vest întotdeauna ne-am îndreptat privirile, căci de acolo de doream recunoaştere), noua producţie a lui Mungiu pare că i-a determinat şi pe mulţi critici din Rusia, ţara care ţinea, în Estul Europei, supremaţia în domeniu, să scrie “la obiect” despre “fenomenul românesc”.

Un exemplu: la 30 octombrie, după ce filmul “După dealuri” a fost lansat în circuitul cinematografelor din Rusia, în publicaţia Gazeta, varianta online, prin opinia cronicarului Polina Rîjova, era scris, între altele: “Fenomenul «noul val românesc» (în care sunt incluşi cel mai des pe lângă Mung