Cei care au cheltuit milioane de lei noi din banii publici, pentru a comanda unor firme din străinătate un aşa-zis „brand de ţară” al României, ar trebui să ştie că adevăratul „brand” este lângă noi, pe orice deal sau movilă, în podişuri şi câmpii, în albiile râurilor, la poale de munte şi chiar pe creste, acolo unde e de ajuns să sapi un metru-doi în adâncime, ca să dai de vestigii uluitoare, multe dintre ele unicat în Europa şi în lume. Vestigiile arheologice sunt una din liniile de forţă ale bogăţiei acestei ţări, România fiind o mare „putere arheologică”, recunoscută cu invidie în străinătate, dar abandonată de politicile oarbe ale tuturor guvernelor postdecembriste. Noroc cu străinii. Ei au aflat că „mirajul Bagdadului românesc” este ameninţat cu dispariţia în numele dezvoltării, dar şi în numele ignoranţei şi indiferenţei guvernamentale, şi se grăbesc să-şi croiască o carieră în cel mai la modă domeniu al ştiinţelor umaniste: arheologia/antropologia. Au această şansă câtă vreme în România mai sunt situri de interes mondial pentru încă zeci de generaţii de azi înainte, sperând că valorile antichităţii nu vor dispărea cu totul sub limbile de asfalt ori în exploziile puse la cale de corporaţiile străine. Arheologul canadiano-american de origine română, Andrei Gonciar, profesor la University at Buffalo, din cadrul Universităţii de stat din New York (agonciar@buffalo.edu), şi preşedinte al Centrului de Cercetări Arheologice „ArchaeoTek” din Ottawa, Canada (gonciar@archaeotek.org), este patriotul român care şi-a asumat, în ultimul deceniu şi jumătate, crearea unor punţi între bogăţia cultural-istorică a României şi ştiinţa, tehnica, resursele şi cercetătorii din America de Nord şi nu numai. Prin Gonciar, în cadrul taberelor de săpături organizate în ultimele 12 veri la rând, zeci de tineri arheologi din SUA, Canada, Franţa, Australia, Anglia etc. au săpat în păm