Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Depresia şi sărbătorile

Publicat in Viata Medicala, joi 27 decembrie 2012 ·

S-a observat că, la depresivi, serotonina, responsabilă de starea de fericire, se secretă în cantităţi foarte mici. Nivelul ei este reglat de proteina p11, care la persoanele predispuse la depresie este secretată în cantităţi mai mici decât la cele sănătoase. Datele statistice arată că numărul depresivilor creşte uşor în anotimpul rece, îndeosebi în perioada sărbătorilor. Premisele sunt create de scurtarea zilelor (când expunerea la lumină naturală este mai scăzută decât în restul anului) şi de frig. În ceea ce priveşte apariţia depresiei în preajma sărbătorilor de iarnă, specialiştii Asociaţiei Americane de Psihologie afirmă că starea este mai frec­ventă la persoanele sin­guratice, din cauza sen­ti­mentului de aban­don, şi la cele care asociază Crăciunul cu un eve­niment neplăcut din viaţa lor, precum dece­sul cuiva drag, un divorţ ori pierderea locului de muncă Publicitate . Ar trebui însă făcută o delimitare clară între depresia uşoară, o reac­ţie normală a unei per­soane sănătoase faţă de un context incon­for­tabil, şi tulburarea depresivă, o boală gravă. Episodul depre­siv, instalat frec­vent în preajma sărbă­torilor chiar şi la persoanele fără probleme semnificative, este uşor de recunoscut. Persoana în cauză manifestă dezinteres faţă de lucrurile din jur şi are o stare de apatie şi tristeţe fără un motiv anume. În unele cazuri, apar şi tulburări de somn, pierderea stimei de sine sau, izolat, ideaţie suicidară. Pentru a pune diagnosticul de depresie, aceste simptome trebuie să se manifeste cel puţin două săptămâni consecutiv. În cazul unei tulburări depresive, în schimb, lucrurile se complică. Depresivul are tendinţa de a se izola de cei din jur şi nu-şi mai poate îndeplini sarcinile zilnice. În general, persoanele depresive au tendinţa de a vedea numai „jumătatea goală a paharului“, iar studiile au arătat că gândurile distructive întreţin şi adâ

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 17 minute
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 26 minute
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 6 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 2 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 4 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Bolojan: Cea mai mare parte a greutăţii fiscale rămâne pe industria jocurilor de noroc. Este o creştere a taxării de peste 40%. Nu mai avem bani. Ca să avem servicii de sănătate, spitale şi medici, trebuie să intre bani în sistem

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pachetul fiscal adoptat de Executiv a adus o creştere substanţială a taxelor pentru industria jocurilor de noroc, transmite marţi premierul Ilie Bolojan. „Per ansamblu este o creştere a taxării de peste 40% a jocurilor de noroc. Nu s-a mai făcut în

Ilie Bolojan: Aveam un pas, doi până la degradarea ratingului şi la o formă de incapacitate de plată

Ziarul Financiar acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan susţine că România era la un pas, doi de degradarea ratingului de ţară şi ajungerea într-o formă de incapacitate de plată. Premierul Ilie Bolojan susţine, marţi seara, la Digi24, că măsurile anunţate de Guvern „vor însemna o p

Vremea

București
acum

31°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

29°
mar.

23°/36°
mie.

17°/31°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
Constanta
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

21°/30°
joi

16°/28°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

17°/36°
mie.

13°/23°
joi

13°/18°
vin.

13°/20°
Timisoara
acum

18°
mar.

17°/32°
mie.

11°/18°
joi

14°/26°
vin.

13°/25°