Bătrânii aflaţi în locuinţele protejate din Oreavu şi Gugeşti au primit daruri din partea elevilor de la Şcoala cu clasele I-VIII Băleşti, care le-au şi cântat colinde. Şcolarii au pornit la colindat în cadrul proiectului „Dăruind vei fi mai bun”, iniţiat de profesoara de limba şi literatura română Oana Elena Neculai.
Copiii, însoţiţi de trei cadre didactice, respectiv Oana Elena Neculai, Ionel Dragomir şi Monica Grigore, i-au colindat pe bătrânii din locuinţele protejate „Acasă”, din Gugeşti, şi „Micul Rosmalen”, din Oreavu. Ei le-au dăruit gazdelor şi câte ceva în dar, din banii strânşi. Remarcat a fost spectacolul oferit, respectiv o scenetă cu mascaţi, capra, ursul şi o suită de colinde, care au impresionat până la lacrimi. „Am mers acolo pentru a bucura sufletele acelor bătrâni uitaţi de lume, iar efectul a fost cel aşteptat. Am văzut zâmbete şi lacrimi de bucurie pe chipurile brăzdate de povara anilor grei şi înlăcrimate de suferinţa amintirilor cu cei dragi, care, se pare, şi-au cam luat gândul de la ei. A fost o activitate de suflet, din care copiii au înţeles cât de important este să-ţi ţii bunicii şi părinţii aproape. La fel de important este să le oferi aceeaşi dragoste pe care ţi-au oferit-o şi ei până să creşti şi să devii un om respectat în lume, pentru că pâinea se mănâncă pe rând”, a spus profesoara de limba şi literatura română Oana Elena Neculai.
Bătrânii aflaţi în locuinţele protejate din Oreavu şi Gugeşti au primit daruri din partea elevilor de la Şcoala cu clasele I-VIII Băleşti, care le-au şi cântat colinde. Şcolarii au pornit la colindat în cadrul proiectului „Dăruind vei fi mai bun”, iniţiat de profesoara de limba şi literatura română Oana Elena Neculai.
Copiii, însoţiţi de trei cadre didactice, respectiv Oana Elena Neculai, Ionel Dragomir şi Monica Grigore, i-au colindat pe bătrânii din locuinţele prote