Regizorul Sergiu Nicolaescu, în vârstă de 82 de ani, a fost internat în Spitalul Elias din Capitală, în urma fisurării unor coaste, el putând fi supus, miercuri seară, unei intervenţii chirurgicale pentru o suferinţă pulmonară, au declarat surse medicale pentru MEDIAFAX.
Regizorul Sergiu Nicolaescu a căzut în urmă cu o săptămână în timp ce se îndrepta spre garajul său, el suferind un traumatism toracic, respectiv i s-au fisurat câteva coaste.
Sursele citate au precizat, pentru MEDIAFAX, că regizorul se afla miercuri în Secţia de chirurgie toracică, urmând a fi supus unei intervenţii din cauza unei suferinţe pulmonare generate de traumatismul toracic.
Filmografia lui Sergiu Nicolaescu - regizor, actor de film, scenarist şi producător de film - cuprinde peste 50 de lungmetraje, dintre care cele mai cunoscute sunt "Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte" (1971), "Cu mâinile curate" (1972), "Osânda" (1976), "Ultima noapte de dragoste", "Nea Mărin miliardar" (1979), "Ciuleandra" (1985), "Mircea" (1989), "Coroana de foc" (1990), "Triunghiul morţii" (1999), "Orient Express" (2004), "15" (2005), "Supravieţuitorul" (2008).
Regizorul Sergiu Nicolaescu, în vârstă de 82 de ani, a fost internat în Spitalul Elias din Capitală, în urma fisurării unor coaste, el putând fi supus, miercuri seară, unei intervenţii chirurgicale pentru o suferinţă pulmonară, au declarat surse medicale pentru MEDIAFAX.
Regizorul Sergiu Nicolaescu a căzut în urmă cu o săptămână în timp ce se îndrepta spre garajul său, el suferind un traumatism toracic, respectiv i s-au fisurat câteva coaste.
Sursele citate au precizat, pentru MEDIAFAX, că regizorul se afla miercuri în Secţia de chirurgie toracică, urmând a fi supus unei intervenţii din cauza unei suferinţe pulmonare generate de traumatismul toracic.
Filmografia lui Sergiu Ni