O pagină de iatroistorie ce nu poate fi trecută cu vederea: s-au împlinit 120 de ani de la inaugurarea Institutului de Medicină Legală, care, din 1924, poartă numele întemeietorului său, prof. dr. Mina Minovici. Textul aniversar este semnat de prof. dr. Vladimir Beliş.
La 20 decembrie 1892, avea loc festivitatea de inaugurare a noului Institut Medico-legal, ocazie cu care ctitorul acestui aşezământ spunea: „Neavând nici un ajutor, nici un secretar, care să noteze chiar în momentul autopsiei tot ceea ce medicul legist constata, acesta era nevoit sau să-şi întrerupă în tot momentul lucrarea sa, pentru ca să noteze cele ce descoperea, lucru ce-l silea să facă autopsia cu totul incompletă, sau, ceea ce se întâmpla cel mai adesea, lăsa ca după examinarea cadavrului, adesea lungă şi foarte complicată, să-şi amintească toate constatările ce a făcut. Şi atunci chiar, presat de nevoile zilnice, de multiplele ocupaţiuni, fiindu-i imposibil de a-şi redija raportul în 24 de ore, îl redacta după trei, patru şi chiar opt zile, fără note, numai după amintirile sale! Îşi poate oricine închipui ce servicii mai puteau aduce justiţiei asemenea cercetări medico-legale, când, mai cu seamă, orice control ulterior era imposibil, deoarece o autopsie rău făcută nu se mai repară“. Condiţiile deplorabile în care era nevoit să activeze ca medic legist, condiţii care veneau în contradicţie cu probitatea sa profesională, precum şi spiritul său organizatoric l-au determinat pe Mina Minovici să elaboreze, după o concepţie proprie, planurile unei „morgi“ dotate cu toată aparatura şi instalaţiile necesare unui atare aşezământ. Folosindu-şi întreaga sa capacitate organizatorică, puterea de persuasiune şi calităţile creatoare câştigate în perioada de studii alături de profesorul Brouardel, directorul Institutului Medico-legal de la Paris, în urmă cu 120 de ani, Mina Minovici inaugu