Efectele nocive ale medicamentelor ajung pe prima pagină a ziarelor din întreaga lume. În fond, poveştile de groază despre „medicamentele ucigaşe“ se vând bine. Însă, deşi efectele distrugătoare ale medicamentelor sunt un real motiv de îngrijorare, acestea nu reprezintă cu adevărat o problemă de sănătate publică cât timp beneficiile asigurate sunt superioare riscurilor. Anumite medicamente cu reale riscuri pentru siguranţă sunt utilizate pentru a trata afecţiuni cu potenţial letal – inclusiv diverse forme de cancer, artrita inflamatorie şi HIV – deoarece, în ultimă instanţă, fac mai mult bine decât rău. În locul evaluării separate a siguranţei unui anumit medicament, efectele nedorite ale acestuia trebuie să fie analizate luând în calcul şi eficacitatea sa. Cu alte cuvinte, trebuie să se ajungă la un echilibru beneficii-riscuri. Însă transmiterea acestui mesaj publicului s-a dovedit a fi dificilă. Reuşita tratamentelor medicamentoase şi a prevenirii bolilor poate eşua în demersul său de a capta interesul cititorilor sau electoratului. În plus, siguranţa medicamentelor este un factor principal al stabilirii modului de reglementare a acestora. În 1961, s-a descoperit că thalidomida, un medicament hipnotic utilizat şi pentru a trata stările de greaţă la femeile gravide, provocase malformaţii congenitale grave la peste 10.000 de copii din 46 de ţări din momentul introducerii sale, cu patru ani înainte. Dată fiind amploarea tragediei, procesele de dezvoltare a medicamentelor au fost astfel modificate încât să susţină profilul de inocuitate al acestora. Drept rezultat, multe dintre medicamentele prescrise la scară largă astăzi au fost supuse unui lung proces de testare preclinică, urmat de o serie de studii clinice care au durat câţiva ani şi care au costat milioane de dolari, înainte de a se obţine aprobarea organismelor de reglementare. Însă acest model de