Pentru ca sărbătoarea Crăciunului să fie petrecută în linişte, în perioada 22-26 decembrie, în medie 166 de poliţişti au fost prezenţi, zilnic, la datorie. În perioada premergătoare şi în prima zi şi a doua zi de Crăciun, poliţiştii au constatat 14 infracţiuni, dintre care 7 infracţiuni în flagrant, 5 de natură judiciară, 6 la regimul circulaţiei rutiere, una de natură economică şi 2 privind regimul materiilor explozive.
De asemenea, au fost aplicate 430 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 135 pentru fapte de natură a tulbura ordinea şi liniştea publică şi 290 pentru abateri rutiere.
"Poliţiştii rutieri au asigurat supravegherea şi fluidizarea traficului rutier pe drumurile din judeţ şi îndeosebi pe DN17 în zona Mureşenii Bîrgăului – Piatra Fîntînele, pe trei schimburi.
Sărbătorirea tradiţiilor creştine în siguranţă s-a datorat însă şi cetăţenilor, care au înţeles necesitatea adoptării unei conduite corecte.
Poliţiştii vor fi în continuare la datorie, pregătiţi să acţioneze pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea cetăţenilor şi să intervină atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale", spune purtătorul de cuvânt al IPJ B-N, inspector Antonela Gorgan.