Sculptorii în gheaţă din China îndură temperaturi de minus 30 de grade Celsius, ore întregi în fiecare zi, pentru a pregăti opere de artă pentru festivalul gheţii din provincia Jilin, se arată într-un videoreportaj BBC.
„Trebuie să mă protejez cât pot de mult de frig şi de razele ultraviolete, care se reflectă din zăpadă şi din cauza cărora mă bronzez. Va dura aproape două săptămâni să revin la culoarea obişnuită”, spune sculptorul Li Shenlong.
El şi colegii săi sculptează patru armăsari gigantici din zăpadă, dar şi o biserică în mărime naturală. „Fac această meserie fiindcă o iubesc, simt pasiunea de cum pun mâna pe lopata de sculptat. Nu se poate explica în cuvinte”, a mai spus Shenlong.
Sculptorii în gheaţă din China spun că nu îşi mai simt degetele de la mâini şi de la picioare, dar că merită, pentru că pregătesc cea mai mare sculptură din lume înfăţişând un cal.