Creaţia lui Negrean gravitează în jurul neoexpresionismului. Lucru explicabil, prin simpla corelare a sa la generaţia ‘80. A existat o puternică manifestare expresionistă a acelor ani, pe de o parte datorită tradiţiei româneşti, îndatorată formelor de manifestare a expresionismului avangardist al secolului trecut, iar, pe de altă parte, expresionismul românesc al anilor ‘80 constituind cea mai clară formă de protest la adresa artei oficiale, cu alte cuvinte, de frondă la adresa tendinţei de ideologizare şi politicizare a artei în regimul comunist.
Pentru a înţelege creaţia lui Negrean, avem nevoie de o privire de ansamblu a acesteia de la începuturi până în prezent. Se pot identifica astfel particularităţi specifice în creaţia sa. Ceea ce rămâne constant este, în cea mai mare parte, stilistica-i caracteristică şi anume gestica dezinvoltă, desenul esenţializat şi stilizat.
De fapt, în interiorul matricei expresioniste artistul interpune, contrar reperelor care au definit la origini acest curent, elemente cu totul din afara expresionismului. Dacă expresionismul de început de secol XX avea ca preocupare principală componenta socială, şi această preocupare era rostită direct, la Negrean, în creaţia sa din anii ‘80, rostirile sunt aluzive în ciclurile sale: cuiburile, medaliile, ferestrele, oglinzile. Peisajele sale din acea perioadă sunt mai degrabă peisaje generice decât urmăresc localizarea unui reper spaţial.
Culoarea, la început reţinută, rămâne oarecum tributară matricei din care-şi extrage seva creatoare. Treptat, artistul se eliberează de canonul cromatic restrictiv, dramatic prin exacerbarea acordurilor griurilor, forţa dramatică la Negrean fiind susţinută de saturaţia culorilor primare, de pasajele de negru, de dinamismul figurilor sale stilizate. Locul contrastelor temperate este înlocuit de violenţe cromatice de o expr
