Poliţiştii gorjeni au confiscat peste 3.500 de petarde de la administratorul unei societăţi comerciale din Târgu-Jiu. Totodată, pentru că le vindea, deşi legea nu permite, patronul s-a ales cu dosar penal. „Au fost identificate 3.520 bucăţi petarde marca ,,Pirat’’ şi ,,Tropicfire”, fără a îndeplini condiţiile prevăzute de lege, acestea fiind ridicate în vederea confiscării. Obiectele pirotehnice au fost confiscate, iar pe numele târgujianului a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de infracţiunii de nerespectare a regimului materiilor explozive”, a precizat George Neagoe, purtător de cuvânt IPJ Gorj.