● Hobbitul: O călătorie neaşteptată / The Hobbit: An Unexpected Journey (SUA, 2012), de Peter Jackson.

Hobbitul: O călătorie neaşteptată e primul episod dintr-o a doua trilogie cinematografică (după Lord of the Rings) derivată din literatura lui J. R. R. Tolkien, regizată (ca şi LOTR) de Peter Jackson şi echivalabilă (în funcţie de gradul de inocenţă/experienţă al privitorului vizavi de căile Hollywood-ului) fie cu un act de expandare a Universului de către Demiurg, fie cu simpla extindere a unui parc tematic gen Disneyland (aici, Tolkienland) sau cu simpla repliere pe teren sigur a unui regizor-artizan limitat, după un eşec precum The Lovely Bones (2009). În orice caz, romanul tolkienian ecranizat de data asta nu mai e o epopee (cum era LOTR), ci doar o simplă (adică scurtă) aventură; decizia de a-l dilata la dimensiunile unei trilogii e mai uşor de pus pe seama cupidităţii decît pe seama fidelităţii.

DE ACELASI AUTOR Moştenirea lui ’68 Teatrul existenţial Griffith a murit de mult, dar trăiască Griffith! Evadare prin evazionism Partea de expoziţiune (în care eroii doar se pregătesc pentru aventură) e gestionată atît de tacticos încît, vorba lui Todd McCarthy de la Hollywood Reporter, e ca şi cînd filmului Vrăjitorul din Oz „i-ar fi luat aproape o oră numai ca să-şi scoată personajele din Kansas“. Ora respectivă e dedicată unei pastorale/feerii cu pseudospecific englezesc, combinînd împrumuturi din cultura edwardiană (manierele şi o parte din vestimentaţia hobbitului Bilbo Baggins) cu o evocare generală a folclorului celtic (gnomi cu accente scoţiene izbucnind în hai-ho-hai-ho-uri cînd melancolice, cînd frust-voioase). La capătul acestor preparative lălăite, eroii – Bilbo (cu 60 de ani mai tînăr decît în LOTR şi jucat nu de Ian Holm, ci de Martin Freeman), vrăjitorul Gandalf (Ian McKellen) şi o dirty dozen de (de fapt, 13) gnomi războinici (buluc de n