Unele clădiri sînt menite să dispară de-a lungul vremii, rămînînd numai amprente în vederile de epocă. Altele se încăpăţînează să existe pînă azi, trecînd de toate dificultăţile. Afectată de cutremure, bombardată, neglijată de autorităţile de ocupaţie şi slăbită de intemperiile vremii, Biserica Sf. Vineri din Ploieşti reprezintă un exemplu de rezistenţă în faţa tuturor piedicilor timpului.

Prima menţiune a unui lăcaş de cult în amplasament poate fi găsită în 1802, cînd a fost construită o biserică numai parţial de zid. Degradarea sa rapidă a necesitat înlocuirea cu o alta, în 1828, iar ctitorii au fost negustorii de origine braşoveană care constituiau un nucleu comercial bine închegat în Ploieştii de început de secol XIX, fapt pentru care clădirea era supranumită „Biserica Braşovenilor“. Totuşi, structura nu era una durabilă, iar cutremurul din noiembrie 1868 avea să probeze acest lucru, afectînd grav imobilul, crăpăturile apărute în ziduri făcînd foarte probabilă prăbuşirea acestuia.

La presiunile Primăriei, se alege soluţia demolării complete şi ridicarea unei biserici noi, de zid. Proiectul a fost încredinţat lui Toma N. Socolescu, cel care a conceput o clădire masivă, în stil clasicist cu elemente gotice, care urma să domine cartierul de vile din împrejurimi. Piatra fundamentală a fost pusă în 1875, iar lucrările au durat cinci ani. Ajutorul la construcţie dat de soldaţii ruşi aflaţi în 1877 în Ploieşti, cu prilejul Războiului de Independenţă, este considerat a fi motivul pentru care turlele lăcaşului de cult au fost ridicate într-un mod atipic pentru spaţiul românesc. Atît turla mare de pe naos, cît şi cele două mici de pe pronaos amintesc de arhitectura religioasă a slavilor din răsărit. În acelaşi timp cu biserica a fost construită şi clopotniţa de la intrare, de pe care a căzut arhitectul Socolescu, dar care – minune sau nu – a supravieţuit ace