Irlanda dorește stabilitate, locuri de muncă și creștere economică pentru Uniunea Europeană, a cărei președinție pe șase o va prelua începând cu 1 ianuarie 2013. Guvernul de la Dublin și-a anunțat prioritățile care sunt preponderent economice și țin de propria experiență, aceea a unei recesiuni severe în ultimii patru ani.
Corespondentul RFI la Londra, Petru Clej
Vicepremierul Eamonn Gilmore a anunțat că Irlanda va promova a relansare economică durabilă, centrată pe oameni, adăugând că nivelul șomajului printre tineri în Uniunea Europeană, actualmente situat la 25%, este inacceptabil și va constitui o prioritate pentru președinția irlandeză.
Sectoarele prioritare pentru crearea de locuri de muncă vor fi pentru Irlanda economia digitală și cel al întreprinderilor mici și mijlocii, care împreună dau de lucru la 87 de milioane de persoane pe teritoriul Uniunii Europene.
Un domeniu concret de acțiune este securitatea tranzacțiilor pe internet. “35% dintre utilizatorii de internet sunt reticenți în a efectua tranzacții de teama securității datelor. Progresul doar în acest sector poate ajuta relansarea economică în UE”, a declarat vicepremierul Gilmore.
O altă prioritate a guvernului de la Dublin va fi exportul din UE, de care depind 30 de milioane de locuri de muncă.
Președinție austeră
Guvernul de la Dublin reprezintă o coaliție între partidul Fine Gael, afiliat Partidului Popular European, condus de premierul Enda Kenny, și Partidul Laburist, afiliat Partidului Socialiștilor Europeni, condus de Eamonn Gilmore.
Irlanda are experiența crizei economice acute prin care a trecut în ultimii patru ani. După 13 ani când pe baza creditelor ieftine a ajuns la una dintre cele mai prospere țări din UE, Irlanda a cunoscut o prăbușire economică spectaculoasă.
Anul acesta deficitul bugetar a scăzut la 8% din Produsul In