Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Cezar Munteanu: „Am învăţat să fac mâncare cu mâinile goale“

Publicat in Adevarul, joi 27 decembrie 2012 ·

Cezar Munteanu, unul dintre cei mai apreciaţi chefi din România, vorbeşte despre traseul său, de la spălator de vase la bucătar al unor personalităţi ca Nadia Comăneci, Hillary Clinton sau Ion Iliescu.

Cezar Munteanu (39 de ani) şi-a început cariera de chef în bucătăria părinţilor, la Mangalia, pe vremea când abia intra în adolescenţă. De aici până la dineurile pentru şefi de state şi celebrităţi din toată lumea au fost mulţi paşi, care i-au definit şi i-au consolidat statutul. Cezar Munteanu predă astăzi management culinar, este implicat în campanii pentru promovarea unei alimentaţii corecte şi este un susţinător al mişcării slow-food. Recunoaşte însă că visul lui este să aibă, la un moment dat, propriul restaurant.

„Adevărul“: Cum ai petrecut Crăciunul şi care sunt cele mai dragi amintiri legate de această sărbătoare?

Cezar Munteanu: Acasă, la Mangalia, în oraşul meu natal. De fiecare dată petrec Crăciunul alături de familie şi prieteni. Şi de fiecare dată îmi amintesc de tăiatul porcului, mai ales de perioada de dinainte de ’89, când era şi mai mare distracţia. Îmi aduc aminte cât de mult aşteptam împodobitul pomului, obicei pe care l-au preluat şi fetele mele, Bia şi Mădă. Noi suntem trei fraţi, iar când eram mici ne adunam în jurul bradului şi îl impodobeam cu globuri roşii, dar şi cu diverse ornamente făcute din hârtie creponată şi chiar din felii de citrice uscate. Şi nu pot să uit ce se întâmpla în bucătărie: cârnaţi, tobă, caltaboşi... Tata ne dădea tuturor să gustăm, ne spunea ce arome trebuie să aibă preparatele, ce condimente. Mi-e dor... pot să fiu din nou copil?

Care sunt primele tale amintiri culinare?

Mergeam des cu tata la pescuit; pe vremea aceea încă era peşte în Marea Neagră. Eram mic, aveam 7-8 ani şi pescuiam chefal şi stavrid care se transformau în saramuri şi în diverse conserve pentru iarnă. Stăteam lângă mama câ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Petrecem Revelionul de peste 300 de ani. Cum a început totul și de ce ne punem dorințe în Noaptea de Anul Nou

HotNews acum 5 ore
Acum peste 160 de ani, în dimineața zilei de 1 ianuarie românii se duceau la biserică, apoi se trăgea mult în aer cu puștile și pistoalele, de bucurie. Lumea se așeza apoi la masă și se amuza citind răvașele din plăcintă. Cum s-a născut, în Franța,

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 4 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Călin Georgescu, după ce contestația sa împotriva anulării alegerilor a fost respinsă: „Magistrații au cedat în fața falsei puteri politice care le-a corupt judecata”

HotNews acum 7 ore
Fostul candidat în alegerile prezidențiale Călin Georgescu acuză că „justiția a fost din nou îngenunchiată”, iar „poporul a fost condamnat să accepte corupția și nedreptatea ca o stare de fapt”, după ce Curtea de Apel București a respins contestația

Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti

Libertatea acum 8 ore
Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti, a anunţat, marţi, clubul ploieştean. Fostul mare internaţional preia, astfel, conducerea tehnică a „lupilor”, semnând, cu FC Petrolul Ploieşti, un contract ce se va întinde până la finalul

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 6 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

Discurs amenințător al lui Xi Jinping de Anul Nou. "Nimeni nu poate opri reunificarea Chinei cu Taiwanul"

Ziare.com acum 8 ore
În discursul său de Anul Nou, preşedintele Xi Jinping a declarat marţi, 31 decembrie, că nimeni nu poate opri "reunificarea" Chinei cu Taiwanul, adresând astfel un avertisment clar către ceea ce Beijing percepe drept forţă pro-independenţă în interi

Examenul și lucrarea de licență devin obligatorii din anul universitar 2025-2026. Ce prevede ordinul de ministru

Ziare.com acum 7 ore
Examenul de licență, lucrarea de licență și alte evaluări de la finalul studiilor universitare vor trebui susținute obligatoriu "în pereche" începând cu anul universitar 2025-2026, conform unui ordin de ministru publicat marți, 31 decembrie, în Moni

AUR contestă „Ordonanţa Trenuleţ” şi solicită intervenţia Avocatului Poporului

Mediafax acum 12 ore
AUR consideră că această ordonanţă de urgenţă este neconstituţională şi are un impact negativ asupra economiei şi mediului de afaceri din România. „Guvernul demonstrează încă o dată nefuncţionalitatea administraţiei pe care o conduce. Această măsură

Sebastian Burduja, mesaj în versuri de Anul Nou: Să avem gaze cât cuprinde, asta doar de noi depinde

Mediafax acum 11 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a transmis marţi, pe Facebook, o serie de urări la final de an, în versuri. „Să avem gaze cât cuprinde, asta doar de noi depinde / Şi cărbune berechet, ne ajută Mircea Fechet”, a spus politicianul în mesajul vi

Accident la Brateiu. O mașină a intrat într-un parapet

Tribuna acum 4 ore
Un bărbat de 39 de ani a fost rănit marți seară într-un accident rutier produs pe DN 14, în localitatea Brateiu. A fost nevoie de ajutorul echipajului de la descarcerare pentru ca bărbatul să fie scos din autoturism. “În timp ce conducea un autoturi

Vremea

București
acum

mie.

0°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/7°
Iasi
acum

mie.

2°/10°
joi

3°/11°
vin.

1°/10°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

1°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-3°/2°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/7°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°